Țara subiectelor prea simple, asta e România. Unii învață de sparg și apoi se bat pe frânturi de sutimi, o bătălie complet irelevantă. Alții au pierdut contactul cu școala de ceva timp și se zbat pe uscat oricum, în ciuda gradului de dificultate scăzut. O comedie care trebuie să se termine, scrie Costi Rogozanu, care predă limba română la mai multe școli din județul Vrancea.
Obiceiul de a da un ”eseu” în care să scrii despre întreaga operă a unui scriitor nu face decât să încurajeze, de fapt, necitirea autorului respectiv. Se tocesc niște șabloane. Numai că, spre deosebire de acum 20 de ani, se tocesc mai puține comentarii. Cu vreo două-trei, unul despre poezie, altul despre proză, ai rezolvat problema. Din acest punct de vedere, bacalaureatul la română chiar e o glumă nesărată față de subiectele de la evaluarea celor care termină a VIII-a.
Subiectele foarte ușoare descurajează copiii talentați sau copiii harnici. Încurajează o industria insipidă a meditațiilor – e o pierdere de vreme și pentru profesorii foarte buni care, în loc să mediteze eventual copiii în felul cum învață, trebuie să ”livreze” formule câștigătoare pe care tot ei le corectează apoi.Subiecte din ce în ce mai ușoare au tot fost date anii ăștia, nu merge explicația de tip ”a fost greva profesorilor, le-am dat mai ușor puișorilor”. Bacul îl poate lua cu 10 orice elev a citit câteva romane importante până în clasa a X-a.
Subiectele foarte ușoare, care le pun totuși probleme unui bun procent dintre liceeni, ne arată doar inadecvarea și lipsa de motivare pentru acești copii. Nimic din societate nu-i mai împinge să ia cu brio un așa examen important.
Subiectul III e un fel de „scrie și tu ce-ți trece prin cap despre proză”
O formulare a subiectului III precum cea de azi ” particularitățile unui text narativ studiat aparținând lui Liviu Rebreanu sau lui Camil Petrescu” înseamnă, în traducere: scrie și tu ce-ți trece prin cap despre proză. Singura eroare gravă ar fi să încurci autori și opera. Dup-aia torni tot ce ai tocit despre două romane pe care 80% nu le-au citit. ”Ion” sau ”Ultima noapte…” nu sunt deloc ușoare.
În mod normal, la ore, ar trebui dezbateri lungi și interesante ca să-ți formulezi o opinie solidă, completă. Dar la ce bun? Te duci la bacalaureat, ești un elev/ă de 10, și îți taie după barem din punctaj pentru că ai fost original.
Cu câteva eleve de-a X-a de la Centrul de Excelență Vrancea am discutat Rebreanu și Petrescu, iar problemele pe care le ridică sunt extrem de interesante: cea mai importantă e soarta femeii în societăți patriarhale, fie ele rurale sau urbane. Avem corectori pregătiți să întâmpine astfel de întrebări justificate ale adolescenților? Nu, nu avem destui.
O elevă de 10 de la a 9-a m-a întrebat îngrijorată dacă nu cumva stilul meu de predare (multă dezbatere pe marginea textelor) nu e ineficient la bacalaureat. I-am explicat că eu o învăț cum să nu-și mai facă griji pentru acest examen, pentru că-l va lua fluierând. Atenție, asta am fost întrebat de o fată care probabil ar lua peste 8 încă de acum la un astfel de examen. Însă asta ne arată altceva: că pentru elevii foarte motivate deja începe să fie încurajată paranoia, meditația, toceala, cele care distrug orice plăcere de a discuta despre artă.
Cei care fac astfel de subiecte ar trebui să se gândească la un singur lucru: că un elev care se chinuie să înțeleagă cu capul lui un Camil sau un Rebreanu ar putea fi dezavantajat în fața valului de toceală fără sens impus de Subiectul III. Riști, cu alte cuvinte, tot fiind obsedat să fie subiectul ușor, să îi timorezi complet pe cei foarte buni.
Și subiectul I are cerințe infantile
Complet infantile și cerințele după lectura unui text de-al lui Călinescu despre Creangă. Aici avem și problema gravă că uneori pare că, după Călinescu, nu mai avem critici. Treceți și voi măcar la epoca Nicolae Manolescu. Gustul pentru text teoretic și științific din zona umanioare este cultivat slab, descurajat. La fel cum e descurajat gustul pentru literatură contemporană. Ador clasicii, dar nu-mi place când au monopol.
Iar vom avea o competiție irelevantă în care singurii care pot pierde sunt copiii care nu au încercat să trișeze cu șabloane la meditație. În rest, fiecare va învăța că un test înseamnă o șmecherie corect executată.
Va veni și examenul de titularizare, prin care se selectează profesorii fără post, situație în care sunt și eu. Am mai dat până acum o titularizare și un definitivat unde, fix subiectele la literatura română, esența materiei până la urmă, sunt ultra-generale, ușoare, bune pentru toată lumea să abereze după ce a tocit 10 pagini de ”sinteze”. Unde se face diferența? În zone de toceală fără sens. În loc să ai două puncte măcar scoase la bătaie pentru specialiști peste medie, toată lumea se complace în evaluarea capacității de a scrie ca nebunul 4 ore.
Și elevii, și profesorii ar trebui să-și dorească examene ceva mai grele
Și profesorii, și elevii, toată România ar trebui să-și dorească examene puțin mai grele. Examenele ușoare ne fac praf, ne mint, ne demotivează. Sau măcar examene diferențiate isteț, în care să poți evalua copiii cu adevărat cât mai variat și în timp, și cu un test pe loc. Deocamdată, ne încurajăm elevii sau profesorii buni să fie cât mai mediocri, iar singura provocare e diferențierea de ”sărăcani” prin meditații intensive.P.S. Ca să fie și mai clar că tot ce contează e meditația (sau școli private centrate strict pe învățarea pentru test) dovadă că au și scos anul ăsta din media de la Evaluarea Națională notele din școala generală, încă o palmă dată elevilor din rural care de obicei aveau note bune pe parcursul evoluției lor, dar n-aveau așa mare acces la mașinăria de meditații urbană.
