Veste bună pentru Euro! România a scăpat de un adversar de top, fost câștigător de Champions League

Veste bună pentru Euro! România a scăpat de un adversar de top, fost câștigător de Champions League

Ucraina va fi prima echipă pe care România o va întâlni la Euro. Meciul se va disputa pe 17 iunie, la Munchen, de la 16:00. “Tricolorii” vor juca apoi împotriva Belgiei, pe 22 iunie, la Koln, şi a Slovaciei, pe 26 iunie, la Frankfurt.

România a scăpat de un adversar dificil pentru Euro

Cel mai dificil adversar al României din grupa de la Euro este Belgia, o formație care are în componența lotului jucători din cele mai importante campionate ale lumii.

Domenico Tedesco, selecționerul belgienilor, le-a dat o veste bună celor din staff-ul României înainte de Campionatul European. Acesta a anunțat că Thibaut Courtois nu va participa la turneul final din Germania.

Această decizie vine în contextul în care portarul de 31 de ani nu a bifat încă un meci oficial după accidentarea suferită la meniscul intern al genunchiului drept, în luna martie.

Courtois a revenit în lotul lui Real Madrid pe 30 aprilie, în deplasarea pe care ”galacticii” au avut-o pe terenul lui Bayern, în manșa tur a semifinalelor UEFA Champions League.

Un alt portar de la Real Madrid le dă bătăi de cap ”tricolorilor”

În locul lui Thibaut Courtois, postul de portar titular este ocupat de un adversar al ”tricolorilor” la Euro. Andriy Lunin este unul dintre cei mai în formă portari ai momentului și va încerca să blocheze șuturile jucătorilor români în partida pe care elevii lui Edi Iordănescu o vor disputa împotriva Ucrainei.

Lunin a fost eroul lui Real în meciul retur pe care madrilenii l-au disputat împotriva lui Manchester City în UEFA Champions League. Spaniolii au reușit să avanseze în faza următoare a competiției europene datorită paradelor portarului din timpul meciului, dar și de la loviturile de departajare.

Și Edi Iordănescu se confruntă cu probleme de lot pentru Euro

După ce Olimpiu Moruțan și-a rupt tendonul ahilean în meciul Ankaragucu – Beșiktaș și va lipsi la turneul final din această vară, Edi Iordănescu se confruntă cu o nouă problemă.

Andrei Burcă a fost diagnosticat cu ruptură musculară și va sta 3-4 săptămâni, fiind în pericol să rateze Euro 2024. România debutează la turneul final din Germania pe 17 iunie, cu Ucraina, dar selecționerul trebuie să anunțe lotul la UEFA până pe 10 iunie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *