Viceprimarul care a ținut într-o cușcă un copil de 12 ani și l-a obligat să muncească la stâna lui din județul Brașov, cercetat sub control judiciar

Viceprimarul care a ținut într-o cușcă un copil de 12 ani și l-a obligat să muncească la stâna lui din județul Brașov, cercetat sub control judiciar

Un bărbat a fost reținut şi, ulterior, plasat sub control judiciar, joi, 4 aprilie, în dosarul de trafic de minori în care, ieri, au fost efectuate mai multe percheziții domiciliare în judeţul Braşov, a informat IGPR. Agenția News.ro scrie că viceprimarul comunei Ungra este acuzat că, în ultimii doi ani, a exploatat un copil de 12 ani, ținându-l într-o cușcă și punându-l să facă munci grele la o stână din județul Brașov.

Suspectul ar fi abuzat de „autoritatea conferită de funcția publică deţinută în cadrul comunităţii rurale şi, totodată, ar fi profitat de starea de vădită vulnerabilitate a victimei minore”.

Băiatul de 12 ani provenea dintr-o familie cu mai mulți copii minori, „cu o situație materială precară, la limita sărăciei âi cu un nivel de instruire extrem de scăzut”. Suspectul „a oferit bani părinților victimei”. în schimbul consimțământului acestora ca minorul să fie dus la stână, se arată în comunicatul Poliției Române.

Potrivit anchetatorilor, copilul a mers inițial la școală și ar fi prestat diverse munci, la grajduri, după orele de clasă, 12 ore pe zi. Ulterior, băiatul a abandonat cursurile și a rămas permanent la stână.

Aici era supus la munci grele, Minorul a fost bătut în mod repetat și era adăpostit într-o cușcă amenajată, a transmis, miercuri, 3 aprilie, DIICOT.

În schimbul muncii, copilul de 12 ani primea tutun pentru a-și confecționa țigări și o masă pe zi, susțin anchetatorii.

Judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Tribunalului Brașov nu a admis propunerea procurorilor DIICOT privind arestarea bărbatului bănuit de săvârșirea infracțiunii de trafic de minori și a dispus pentru acesta măsura controlului judiciar. Parchetul a contestat decizia.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *