Viceprimarul USR Brașov, urmărit penal de DNA. Este acuzată că a permis folosirea unui imobil al Primăriei pentru evenimente. Cum se apără

Viceprimarul USR Brașov, urmărit penal de DNA. Este acuzată că a permis folosirea unui imobil al Primăriei pentru evenimente. Cum se apără

Flavia Boghiu, viceprimarul USR din Brașov, este urmărită penal de DNA alături de Cristine Manolache, șefa Serviciului Patrimoniu. Cele două sunt acuzate că au permis ilegal și gratuit unei asociații să folosească imobilul „Catacombe Brașov” pentru evenimente, iar prejudiciul este de peste 300.000 de lei, adică aproximativ 60.000 de euro.

„În perioada 01.04. – 10.08.2021, cele două suspecte, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu prevăzute de legislația primară și fără aprobarea autorității publice deliberative (Consiliul local), ar fi permis, în mod nelegal și cu titlu gratuit, unei asociații, să folosească imobilul denumit „Catacombe Brașov”, aflat în proprietatea Primăriei municipiului Brașov, pentru organizarea unor evenimente”, a transmis DNA, marți, 6 februarie.

Cele două, spun anchetatorii, au produs Primăriei Brașov un prejudiciu total de 304.010 lei, „concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru asociația respectivă”.

„Dacă dosarul va fi trimis în judecată, îmi voi da demisia inclusiv din funcțiile din USR”

Flavia Boghiu a scris marți, 6 februarie, pe Facebook, că totul a plecat de la o plângere făcută de viceprimarul PNL Sebastian Rusu și de dezvoltatorul imobiliar Garbis Kehayian, „care voia să construiască blocuri pe dealurile Brașovului”.

Boghiu a susținut că este nevinovată și a precizat că va colabora cu organele de anchetă pentru ca dosarul „să fie soluționat cât se poate de repede”.

Totodată, viceprimarul USR a spus că, dacă va fi trimisă în judecată de DNA, va demisiona „imediat” și din funcția de viceprimar al Brașovului, și din funcția de Consilier Local, dar și din toate funcțiile din partidul condus de Cătălin Drulă.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *