Victorie pentru UDMR în Parlament. 10 milioane de lei pentru învățarea limbii române la elevii cu alte limbi de predare

Victorie pentru UDMR în Parlament. 10 milioane de lei pentru învățarea limbii române la elevii cu alte limbi de predare

Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, în plenul reunit de miercuri, un amendament al UDMR, pe care comisiile parlamentare îl respinseseră iniţial, şi care prevede alocarea a 10 milioane lei în bugetul Ministerului Educaţiei pentru iniţierea şi organizarea, din martie 2024, a derulării Programului naţional de susţinere a învăţării limbii şi literaturii române (PNSILLR).

„În bugetul Ministerului Educaţiei este prevăzută suma de 10.000 mii lei destinată iniţierii, organizării şi, începând cu luna martie 2024, derulării Programului naţional de susţinere a învăţării limbii şi literaturii române, PNSILLR, prevăzut la art. 83 alin. (16)-(18) din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare. În termen de 30 de zile de la adoptarea prezentei legi, Ministerul Educaţiei publică metodologia de organizare a PNSILLR, lista unităţilor de învăţământ incluse în program şi a activităţilor finanţate”, precizează amendamentul formulat de către UDMR şi adoptat, miercuri, de plenul reunit al celor două Camere.

Iniţiatorii motivează că „demararea Programului naţional de susţinere a învăţării limbii şi literaturii române constituie un aspect strategic în privinţa schimbărilor pe care legiuitorul a intenţionat să le aducă sistemului de educaţie şi care trebuie iniţiat fără întârziere. Introducerea de instrumente noi şi moderne de predare a limbii române înseamnă totodată schimbarea abordării în predare şi stimularea însuşirii active a limbii române de către elevii cu altă limbi de predare, cu efecte benefice majore asupra integrării acestora în învăţământul superior din România şi a succesului lor pe piaţa forţei de muncă”.

Parlamentul a reluat miercuri dezbaterile pe proiectul bugetului de stat pe 2024, după scandalul de marţi seară. Peste 20.000 de amendamente depuse, din care doar 962 au fost admise, fiecare parlamentar are un minut pentru a-şi susţine amendamentul în plen.

AUR a anunţat, marţi seară, că îşi asumă să blocheze tribuna Parlamentului dacă majoritatea PSD-PNL, cu sprijinul USR şi UDMR, nu majorează salariile profesorilor cu 40%. Între parlamentarii AUR şi cei de la UDMR a izbucnit un scandal în sala de plen, în timp ce George Simion şi Diana Şoşoacă s-au jignit şi s-au ameninţat. Parlamentarii USR au venit în plen cu o serie de cutii de cadouri, roşii şi galbene, pe care erau scrise mesajele: TAXE NOI şi BUGET RECORD pentru SPECIALI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *