Vinul roșu: tendințe, asocieri culinare și cele mai bune selecții pentru sezonul rece

Vinul roșu: tendințe, asocieri culinare și cele mai bune selecții pentru sezonul rece

Odată cu sosirea sezonului rece, mulți dintre pasionații de vinuri își îndreaptă atenția către selecții robuste și reconfortante. Descoperă cele mai recente tendințe, câteva asocieri culinare delicioase și cele mai bune selecții de vinuri roșii pe care le poți încerca în zilele răcoroase pentru a te bucura de experiențe rafinate!

Tendințe actuale în rândul iubitorilor de vin roșu

În prezent, mulți iubitori ai licorii lui Bachus se axează pe redescoperirea soiurilor autohtone. În România, soiurile autentice, precum Fetească Neagră, Negru de Drăgășani sau Novac sunt din ce în ce mai apreciate pentru caracterul lor unic și savoarea remarcabilă.De asemenea, iubitorii de vin roșu manifestă o creștere a interesului pentru vinurile de la micii producători. Mulți consumatori de vin roșu vor să experimenteze arome unice, dar, totodată, să susțină producători locali. Vinurile de la producătorii autohtoni aduc în pahar atât gustul savuros al strugurilor românești, cât și povestea oamenilor și a locurilor care au contribuit la crearea lor.Totodată, în ultimii ani, interesul pentru vinurile naturale și organice a cunoscut o creștere semnificativă în rândul cunoscătorilor și iubitorilor de vin. Produsele fără aditivi sau chimicale, ce respectă cât mai fidel procesul natural de fermentație sunt, astfel, la mare căutare.

Ce asocieri culinare poți cu vinul roșu?

Vinul roșu poate fi savurat pe tot parcursul anului, însă, în sezonul rece, anumite asocieri culinare îl pot pune mai bine în valoare. Una dintre cele mai populare și iubite asocieri este cea de vinuri și brânzeturi românești, precum brânza de burduf sau telemeaua. O Fetească Neagră, de exemplu, se va potrivi de minune cu aceste brânzeturi, deoarece aromele complexe ale vinului se completează perfect cu savoarea intensă a brânzei naturale.Mâncărurile tradiționale românești, precum mămăliguța cu sarmale sau mici, sunt, de asemenea, parteneri ideali pentru vinurile roșii. Băuturile românești pot accentua aromele bogate ale acestor preparate, fiecare înghițitură aducând laolaltă gusturile autentice ale bucătăriei autohtone și ale vinurilor preferate de mulți români.Ciorbele și supele sățioase, precum ciorba de burtă sau cea de fasole, sunt alte preparate culinare care se potrivesc de minune cu un vin roșu bogat. Un Merlot românesc sau un Cabernet Sauvignon, cu taninuri bine echilibrate, vor completa textura cremoasă a acestor rețete delicioase.Pentru o cină mai ușoară, o opțiune excelentă este puiul la cuptor cu mirodenii, însoțit de un vin roșu sec, cum ar fi un Pinot Noir. Aromele fructate ale vinului se îmbină perfect cu carnea suculentă de pui, oferind o experiență cu adevărat savuroasă. De regulă, vinul roșu este un partener culinar versatil, care se potrivește cu o varietate de mâncăruri, așa că nu te rezuma la aceste recomandări și încearcă diverse variante pentru a descoperi arome complementare!

Soiuri de vinuri roșii pe care le poți încerca în sezonul rece

Pe durata sezonului rece, când temperaturile scad și serile devin mai lungi, vinul roșu este alegerea de top a iubitorilor de vin. Unul dintre cele mai populare soiuri de vin roșu pe care le poți încerca este Feteasca Neagră. Considerat “regele vinurilor roșii românești”, datorită aromei sale intense de fructe de pădure și taninurilor bine pronunțate, acest vin se potrivește perfect cu preparatele tradiționale românești, dar și cu rețete din bucătăria internațională.În sezonul rece, poți încerca și un red blend, adică un amestec de soiuri diferite precum Merlot, Feteasca Neagra si Cabernet Sauvignon, care își îmbină aromele pentru a crea o băutură complexă și echilibrată. Aceste amestecuri sunt populare nu doar în România, dar și la nivel global și reprezintă o alegere excelentă în zilele cu temperaturi mai scăzute.Vinurile roșii puternice, cu arome complexe de fructe coapte și mirodenii, sunt, de asemenea, ideale în această perioadă. Le poți servi cu mâncăruri bogate, specifice perioadei de iarnă, la cine festive, precum cea de Crăciun sau Revelion, precum și sub formă de vin fiert!

Așadar, savurarea unui pahar de vin roșu în sezonul rece poate fi o experiență deosebită, mai ales atunci când alegi vinuri autentice, cu tradiție și le asociezi cu preparatele culinare potrivite. Experimentează aromele bogate și caracteristicile distincte ale vinurilor autohtone și transformă-ți fiecare seară într-un prilej de bucurie!

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *