VIOLENȚA ÎN ȘCOLI. Elevul care a înjunghiat-o pe profesoara de japoneză din București a cerut permisiunea de a merge din nou la școală. Ce a decis instanța

VIOLENȚA ÎN ȘCOLI. Elevul care a înjunghiat-o pe profesoara de japoneză din București a cerut permisiunea de a merge din nou la școală. Ce a decis instanța

O recentă decizie judecătorească reîmprospătează o discuție vitală pentru sute de mii de profesori și milioane de elevi, părinți și angajați din școli, cea despre violența care crește în școli:

În anul școlar 2021-2022 au fost raportate aproape 10.000 de acte de violență în unitățile de învățământ, cele mai multe atacuri la persoană și atentate la securitatea școlii, potrivit Ministerului Educației.
Jumătate dintre elevii români spun că au fost martori la violență în curtea școlii și 27% au recunoscut că ei au fost agresorii, potrivit unui sondaj realizat de Organizația Salvați Copiii.

Elevul de la Colegiul „Ion Creangă” din București care în luna aprilie și-a atacat cu un cuțit profesoara de japoneză în timpul orei a cerut judecătorilor înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar sau să i se dea voie să părăsească domiciliul pentru a merge din nou la cursuri, după deschiderea școlilor. Judecătorii au încuviințat adolescentului să iasă din casă, însă doar pentru a merge la psihoterapie. 

Pe 1 septembrie, Tribunalul București a verificat măsura preventivă în cazul elevului de 16 ani trimis în judecată pentru tentativă la omor, port ilegal de obiecte periculoase și tulburarea liniștii publice. 

Aflat în arest la domiciliu, băiatul a anunțat instanța că vrea să meargă din nou la școală. Pe lângă reluarea cursurile școlare, judecătorul a fost anunțat că elevul a fost programat la o clinică medicală de specialitate pentru a urma ședințe de psihoterapie, începând cu prima săptămână din septembrie. Din acest motiv, avocatul a cerut înlocuirea arestului la domiciliu cu controlul judiciar sau să îi fie modificat arestul la domiciliu.

Tribunalul a admis parțial solicitarea, permițându-i doar să meargă la ședințele de psihoterapie, conform graficului prezentat. În privința revenirii la școală, judecătorul a apreciat că, în momentul de față, elevul încă reprezintă un pericol social. 

„Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului de părăsire a domiciliului în vederea prezentării la cursurile de învățământ”, se menționează în soluția tribunalul. Decizia instanței în privința măsurii preventive nu este definitivă.

Procesul pe fond încă nu a început, dosarul aflându-se în etapa camerei preliminare. 

Profesoara, înjunghiată înainte de test

Agresiunea de care este acuzat elevul s-a petrecut pe 5 aprilie, în jurul orei 12.30, în timp ce profesoara de japoneză se pregătea să dea un test elevilor.

În momentul în care împărțea foile și a ajuns la banca elevului de 16 ani, acesta s-a ridicat și a lovit-o cu un cuțit în gât. 

Potrivit procurorilor, adolescentul a premeditat fapta, interesându-se înainte de atac ce pedeapsă ar primi dacă ar înjunghia o persoană.

„A făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acționeze și s-a înarmat cu un cuțit. Din modul în care a acționat, lovind victima cu o armă cu potențial letal într-o zonă vitală, rezultă că inculpatul a acceptat că acțiunile sale pot duce la decesul victimei, care nu s-a produs din hazard”, au reținut procurorii în rechizitoriu. 

Rănită, profesoara și-a menținut calmul, le-a cerut elevilor să stea liniștiți în bănci. Elevul care a lovit-o cu cuțitul a rămas în bancă, de parcă nimic nu s-a întâmplat. 

Ulterior, au fost alertate autoritățile. Profesoara a fost transportată la spital, iar elevul – reținut de polițiști.

<strong>Întrebat de anchetatori care a fost motivul pentru care a atacat-o pe profesoară, el a afirmat: „Așa am simțit că trebuie să fac”.</strong>

În timpul cercetărilor, polițiștii au descoperit că înainte de începerea orei de japoneză, elevii clasei a X-a G au discutat pe grupul de WhatsApp, dacă ar fi oportun să chiulească de la oră. La un moment dat, cel care a atacat-o pe profesoară a scris: „Ar merită să o omor?”. „Băi, cum adică, mă?”, i-a replicat un coleg. Elevul nu a mai răspuns. 

Potrivit profesorilor, adolescentul era un elev „cuminte, care stătea și citea în pauze”. Nu era considerat un elev-problemă, ci din contră, unul silitor, cu rezultate școlare foarte bune. El se transferase la Colegiul Ion Creangă în clasa a X-a, deoarece era pasionat de limba japoneză.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *