Viviana Sposub nu exclude posibilitatea de a se întoarce în America. De ce nu poate munci acolo încă: „Poate că pe viitor lucrurile vor sta altfel”

Viviana Sposub nu exclude posibilitatea de a se întoarce în America. De ce nu poate munci acolo încă: „Poate că pe viitor lucrurile vor sta altfel”

Viviana Sposub nu s-a ferit să recunoască că pe viitor și-ar dori să trăiască în Statele Unite ale Americii. Într-un interviu pentru revista VIVA!, ea a explicat că încă nu poate să muncească acolo, îi trebuie o viză specială.

O bună perioadă, Viviana Sposub a lucrat la Antena 1, a prezentat rubrica Meteo în cadrul Observatorului. Ulterior, ea a trecut la Pro TV, unde a participat în emisiunea „Ferma”, unde l-a cunoscut pe iubitul ei, actorul George Burcea.

Drumul ei în televiziune a continuat, căci a fost concurentă la „Bravo, ai stil Celebrities”, la Kanal D, unde a prezentat și un matinal alături de Bursucu și George Tănase. Ulterior, Viviana Sposub a părăsit România alături de George Burcea, au mers în America, acolo unde actorul s-a bucurat de celebritate grație apariției lui în serialul „Wednesday”.

Viviana Sposub, despre întoarcerea în America

Întoarsă în România, Viviana Sposub spune acum cât de importantă a fost pentru ea călătoria în Statele Unite ale Americii. „În America, pentru mine, totul e extrem de impresionant. Mă simt ca acasă deja acolo. Am copilărit uitându-mă la producții care au fost filmate ori la New York, ori la L.A. Acum am ocazia să văd toate locurile pe care le vedeam atunci când eram copil și pe care visam să le vizitez într-o zi.

M-am bucurat să trăiesc sărbătorile într-o locație caldă. A fost pentru prima oară când am plecat din Europa. Și m-am bucurat și de prezența lui George. Am petrecut sărbătorile împreună și a fost foarte frumos”, a declarat Viviana Sposub, care nu exclude posibilitatea de a muncit pe viitor în America.

„Deocamdată, America este pentru mine o destinație de călătorie. Poate că pe viitor lucrurile vor sta altfel. Ai nevoie de o anumită viză pentru a putea profesa acolo. Acum merg și mă bucur de împrejurimi și de oamenii pe care mi i-am făcut deja prieteni acolo”, a mai zis fosta prezentatoare de televiziune, care vrea să revină în Statele Unite ale Americii.

„Îmi doresc să revin acolo cât de curând. Îmi place foarte mult. (…) Mi-aș dori foarte mult să trăiesc acolo dacă ar fi mai simplu de obținut o viză. Deocamdată am destule lucruri care mă țin în țară, prietenii, familia. Poate doar pe viitor să fac un pas care să fie definitiv”, a mai spus Viviana Sposub.

Referitor la viața ei alături de George Burcea, Viviana Sposub nu a făcut multe declarații, însă a vorbit despre posibilitatea ei de a deveni mamă. Actorul are deja două fetițe, alături de cântăreața Andreea Bălan.

„Îmi doresc foarte mult să fiu mamă. Nu știu dacă mă văd mamă în viitorul apropiat, dar cu siguranță voi fi mamă. Am simțit asta întotdeauna, îmi plac foarte mult copiii. M-aș bucura foarte mult să ajung și la acest capitol al vieții mele“, a încheiat ea.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *