Vlad Huidu merge cu metroul prin București: „Mi se pare cel mai bun mijloc de transport. Giulia merge cu mașina”

Vlad Huidu merge cu metroul prin București: „Mi se pare cel mai bun mijloc de transport. Giulia merge cu mașina”

Vlad Huidu, soțul Giuliei Anghelescu, obișnuiește să meargă cu metroul prin București și nu se ferește să recunoască acest lucru. Fostul concurent de la „America Express” a explicat că mașina este la soție.

Prezenți la un eveniment monden, Giulia și Vlad Huidu au fost întrebați despre preferințele lor în materie de mașini. Cântăreața a mărturisit că ea este cea care folosește cel mai mult mașina, pentru că soțul ei preferă să meargă cu motocicleta sau cu metroul.

„Eu – cu metroul, ea – cu mașina, e simplu!”

„Eu – cu metroul, ea – cu mașina, e simplu!”, a spus fostul concurent de la „America Express”. Și a continuat: „Întotdeauna am fost fan Alfa, am avut toate Alfele din lume. Avem două, Alfe amândouă, cu una merge socrul meu, cu una merge soția mea. Eu merg cu metroul și cu motocicleta. Când nu am motocicletă, merg cu metroul. Știi ce bine merg cu metroul? E excepțional!”.

Vlad Huidu susține că nu are nicio problemă să meargă cu metroul, pentru că este de părere că nu mai pierde timpul în traficul aglomerat din București și ajunge mai repede la destinația unde are treabă. Cu toate acestea, soțul Giuliei Anghelescu și-ar dori ca liniile de metrou să se dezvolte mai mult și în zona de nord.

„Eu n-am o problemă, metroul mi se pare cel mai bun mijloc de transport și chiar încurajez pe toată lumea să folosească metroul, fiindcă ajungi foarte repede. Eu am și niște distanțe foarte mari. Mai lipsesc niște linii, ar mai trebui să faceți niște linii spre zona de nord, dacă se poate, ca să putem merge mai mult cu metroul”, a spus fratele lui Șerban Huidu pentru cancan.ro.

Cu ce se ocupă Vlad Huidu, soțul Giuliei Anghelescu

Vlad Huidu are 42 de ani și a lucrat timp de mai mulți ani în calitate de cameraman, însă acum ocupă funcția de director de imagine.

Vlad Huidu și Giulia Anghelescu au declarat că la începutul relației lor nu și-au dat nicio șansă și nu s-au gândit că vor avea o familie pe viitor. În anul 2012, cei doi s-au căsătorit și au devenit părinții a doi copii, Antonia Sabina și Mikael Eduard.

„Pe vremea aceea lucram la un post de televiziune. Filmam și ne-am întâlnit pe holuri. Era într-o fustiță roșie, scottish. Îmi plăcea ca apariție, dar nu m-am gândit niciodată că o să ajungem în situația asta. Ne-am întâlnit de câteva ori. M-a invitat la ziua ei”, a mărturisit Vlad Huidu.

Giulia Anghelescu a vorbit într-un interviu despre relația pe care o are cu soțul ei. „Cred că secretul unei relații de lungă durată este, în primul rând, înțelegerea și prietenia și trebuie să fie și dragoste clar pe acolo pe undeva, dar lucrurile astea sunt un pic mai importante și de asemenea, respectul. Cred că doar așa poți să ții o relație pe termen foarte lung. Dacă nu sunt astea, degeaba este dragoste”, a mărturisit Giulia pentru WOWbiz.ro.

Vlad Huidu și Giulia Anghelescu au fost despărțiți

Cu toate astea, între cei doi au existat și momente tensionate în relație lor, iar la un moment dat au fost separați. „Lucrurile în viață se întâmplă cu un scop, clar, nimic nu este întâmplător. Pauza respectivă a fost clar de bun augur, după cum se poate observa, că suntem din ce în ce mai bine. A fost perioada cu cele mai multe concerte din viața mea, clar eram focusată pe ce aveam de făcut la momentul respectiv. Nu pot să zic că mă gândeam la ce să mai fac ca să fie bine. În schimb, pot să zic cu certitudine că eram convinsă că o să ne împăcăm și o să fim împreună. Adică nu mi-am pierdut nicio secundă drumul”, a declarat vedeta.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *