Vlad Pascu află azi dacă va mai fi judecat la Mangalia. Procurorii au cerut strămutarea procesului, invocând „pericolul de tulburare a ordinii publice”

Vlad Pascu află azi dacă va mai fi judecat la Mangalia. Procurorii au cerut strămutarea procesului, invocând „pericolul de tulburare a ordinii publice”

Curtea de Apel Constanța judecă azi cererea de strămutare a procesului lui Vlad Pascu, şoferul drogat care, în august anul trecut, a ucis cu maşina doi tineri, lângă 2 Mai. Decizia  Curţiii de Apel va fi definitivă.

Pe 19 martie, procurorii care l-au trimis în judecată pe Vlad Pascu au solicitat strămutarea procesului. Cererea a fost făcută „având în vedere pericolul de tulburare a ordinii publice”, dar şi „percepția opiniei publice asupra imparţialităţii judecătorilor din Mangalia”, a precizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, la solicitarea Libertatea. 

Cererea procurorilor vine după ce mass-media a relatat că, la primul termen al procesului, judecătoarea Ancuta Popoviciu a intrat în sala de ședințe mestecând gumă şi apoi a întrebat dacă unul dintre tinerii ucişi în accident e prezent. 

Cererea de strămutare se judecă la Curtea de Apel Constanța, cu doar două zile înainte de următorul termen programat la Judecătoria Mangalia, pentru data de 4 aprilie.

Ce se întâmplă la Curtea de Apel Constanţa

Judecarea cererii de strămutare se va face în ședință publică. Vlad Pascu va participa la proces doar dacă instanța consideră că prezența lui e necesară.

După ce procurorul de ședință va susține cererea de strămutare, vor lua cuvântul avocaţii, iar pentru finalul şedinţiei de judecată există mai multe variante:

● Acordarea unui nou termen, din lipsă de procedură sau pentru că e nevoie de probe suplimentare. În acest caz, procesul de la Judecătoria Mangalia merge mai departe, cu termenul din data de 4 aprilie, asta pentru că „introducerea unei cereri de strămutare nu suspendă judecarea cauzei”, potrivit Codului de Procedură Penală.● Amânarea pronunțării pentru o dată ulterioară, dacă instanța are nevoie de timp pentru a delibera, implică, de asemenea, continuarea procesului la Judecătoria Mangalia.● Respingerea cererii de strămutare are ca efect rămânerea dosarului la Judecătoria Mangalia.● Admiterea cererii de strămutare e singura care schimbă cursul procesului. În această situație, Curtea de Apel Constanța va dispune strămutarea judecării cauzei la o altă instanță din circumscripția sa, egală în grad cu Judecătoria Mangalia. Astfel, dosarul în care e inculpat Vlad Pascu ar putea ajunge la una dintre judecătoriile din Constanța, Medgidia, Hârşova, Babadag, Măcin sau Tulcea. Curtea de Apel va decide şi dacă judecata se reia de la zero.

Vlad Pascu: Foto: Dumitru Angelescu/Libertatea

La Judecătoria Mangalia, procesul e spre final

Înainte ca procurorii să ceară strămutarea, procesul lui Vlad Pascu intrase pe ultima sută de metri. La termenul programat pe 4 aprilie ar trebui să se discute despre schimbarea încadrării juridice a faptelor de care e acuzat Vlad Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat. 

Pentru omor calificat, pedeapsa e detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani, în vreme ce uciderea din culpă se pedepseşte cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani şi 6 luni. 

La ultima ședință de judecată, din 14 martie, Vlad Pascu şi-a recunoscut faptele și a cerut, iar instanța a admis, să fie judecat în procedura simplificată, care reduce cu o treime limitele pedepsei. Asta înseamnă că, dacă va fi găsit vinovat, Pascu ar putea primi, pentru ucidere din culpă, între 2 ani şi 7 ani de închisoare.

Instanța n-ar mai putea însă să dispună suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere, pentru că, la data comiterii accidentului de la 2 Mai, intrase în vigoare „Legea Anastasia”, care prevede că uciderea din culpă săvârșită de un șofer care a condus băut, drogat sau fără permis se pedepseşte doar cu închisoarea.

Dacă însă Judecătoria Mangalia va fi de acord cu schimbarea încadrării juridice a faptelor de care e acuzat Pascu, dosarul va ajunge la Tribunalul Constanţa, care are competenţa să judece cazurile de omor.

Rudele victimelor au cerut recuzarea judecătoarei Popoviciu 

La ultima ședință de judecată, avocatul Adrian Cuculis, care-i reprezintă la proces pe părinții studentei ucise în accident, a cerut recuzarea judecătoarei Ancuța Popoviciu, motivând că magistratul „a dat dovadă de gravă neglijență în administrarea dosarului”, pentru că „a strigat una dintre persoanele decedate, în vederea prezentării cărţii de identitate a acesteia”.

Cererea de recuzare a fost respinsă, în aceeași zi, de Judecătoria Mangalia, care a explicat, în motivarea deciziei, că judecătoarea Popoviciu „nu este incompatibilă să soluţioneze cauza”, iar motivele invocate sunt „cel mult chestiuni ce ţin de pregătirea profesională a doamnei judecător”.

Avocatul Cuculis a anunțat deja că va depune o altă cerere de recuzare şi la termenul din 4 aprilie.

Și Inspecția Judiciară face verificări în cazul judecătoarei 

Pe 23 februarie anul acesta, după ce presa a dezvăluit ce s-a întâmplat la primul termen al procesului, Inspecția Judiciară a anunțat că s-a autosesizat şi a declanşat, în cazul judecătoarei Popoviciu, verificări care vizează:

● respectarea obligației de studiere a dosarelor anterior ședinței de judecată (inclusiv din perspectiva prezenței în instituție a judecătorului anterior acestei date); ● maniera de gestionare a dosarelor și ședințelor de judecată; ● comportamentul judecătorului în ședințele de judecată, în principal cu referire la ședința de judecată din data de 22.02.2024;● existența unor eventuale situații de incompatibilitate în legătură cu dosarul privind accidentul de la 2 Mai.

Până acum, aceste verificări prealabile nu au fost finalizate. Termenul de efectuare a lor e de 45 de zile, dar el poate fi prelungit cu alte 45 de zile.

Ancuța Popoviciu. Foto: Facebook

Un cocktail de droguri şi două vieţi secerate

Pe 19 august anul trecut, la ora 5.20 dimineața, Vlad Pascu a intrat cu mașina într-un grup de tineri care mergeau pe marginea șoselei, din Vama Veche spre 2 Mai. În urma impactului, trei tineri au fost răniţi, iar doi au murit. 

Roberta Dragomir avea 20 de ani, iar Sebastian Olariu, 21 de ani. Ambii erau studenţi la Facultatea de Geografie din Bucureşti. 

Vlad Pascu avea 19 ani şi conducea, în acea noapte, mașina tatălui său: un Mercedes decapotabil, model de epocă. Expertiza tehnică a stabilit că înainte de impact, maşina avea 103 km/h, în condiţiile în care pe acea bucată de drum (curbă deosebit de periculoasă), viteza maximă admisă era de 50 km/h.

La scurt timp după producerea accidentului, Vlad Pascu a fost prins în Vama Veche. Întrebat de ce e atât de avariată maşina lui, el a explicat: „am lovit o pasăre”.

Testat pentru droguri, Pascu a ieşit pozitiv la cocaină, amfetamine, metamfetamine şi ecstasy. 

Mașina pe care o conducea Vlad Pascu, atunci când a ucis-o pe Roberta. A fugit imediat după accident și a fost găsit în Vama Veche. Foto: Captură video

Oprit de poliţie, înainte de accident, şi lăsat să plece

Cu o zi înainte de accident, pe 18 august 2023, Vlad Pascu a fost oprit în trafic chiar de către şeful Poliției Rutiere Constanța, comisar-șef Constantin Stoian. 

Pascu conducea același Mercedes decapotabil şi nu avea semnul de „şofer începător”, deşi obţinuse carnetul de conducere cu trei luni în urmă. Mai mult, maşina nu avea nici poliță RCA, dar polițistul, care trebuia să-i rețină talonul şi plăcuțele de  înmatriculare, l-a lăsat pe Pascu să plece, fără nicio sancțiune.

În noaptea de 18/19 august 2023, tânărul a ajuns în Vama Veche şi a plecat să-și plimbe prietenii cu Mercedesul. Ei au declarat ulterior, în anchetă, că Pascu „conducea haotic, făcea drifturi şi avea viteză foarte mare, chiar şi 200 km/h”. 

La ora 0.40, un bărbat care a văzut maşina lui Pascu în trafic a sunat la 112, semnalând că e posibil ca şoferul să fie beat sau drogat. Abia după două ore, Mercedesul a fost oprit în Vama Veche, de un agent de poliție și un jandarm, care au găsit în mașină, în portiera de lângă scaunul șoferului, patru pastile sedative şi un joint.

Însă Pascu a fost testat doar pentru consum de alcool. Rezultatul a fost negativ, iar la ora 4.30, el a fost lăsat să plece. A urcat din nou la volan, iar în mai puţin de o oră, a provocat accidentul mortal. 

Dacă poliţiştii şi-ar fi făcut treaba, „100% tragedia putea fi evitată”, recunoştea şeful Poliţiei Române, chestorul Benone Matei, imediat după accident. 

Tot atunci, ministrul de interne, Cătălin Predoiu, anunţa că vor fi declanşate cercetări prealabile pentru patru şefi din IPJ Constanţa şi un agent de poliţie. În cazul altor doi poliţişti, a fost sesizat Parchetul, pentru abuz în serviciu. Până acum, nimeni nu a fost pus sub acuzare. Iar dintre poliţiştii cercetaţi, doar doi au fost sancţionaţi, simbolic, cu reducerea salariului cu 20%, pentru trei luni.

Procurorii spun că şi victimele sunt vinovate

Cercetările din dosarul accidentului de la 2 Mai au fost finalizate în octombrie, anul trecut. Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia precizează, în rechizitoriu, că „accidentul a fost cauzat de un cumul de factori”, iar vinovaţi sunt şoferul care conducea drogat şi cu viteză, dar şi victimele care, circulând pe marginea şoselei, „pe partea dreaptă a sensului lor de mers”, „au creat o stare pasivă de pericol”.

Procurorii au fost de acord cu experţii, care susţin că, dacă tinerii implicaţi în accident „s-ar fi deplasat pe acostamentul din stânga, ar fi dispus şi ei de posibilități de evitare a accidentului”. 

Aflat în arest preventiv din 19 august anul trecut, Vlad Pascu cere periodic să fie lăsat în arest la domiciliu, ca să se poată pregăti pentru admiterea la facultate. Solicitarea i-a fost respinsă, până acum, de judecători.  

Anul trecut, după producerea accidentului, Vlad Pascu şi părinţii lui au fost inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri. Mama tânărului, Miruna Pascu, e acuzată şi de influenţarea declaraţiilor şi ameninţare, iar tatăl, Claudiu Pascu, pentru deţinere, fără drept, de muniţie letală. Dosarul a fost trimis în judecată de DIICOT şi este încă în camera preliminară de la Tribunalul Bucureşti.

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *