Vladimir Putin: Elita țării este formată din apărătorii săi, nu din „ciudații care vin goi la petreceri să își arate posteriorul”

Vladimir Putin: Elita țării este formată din apărătorii săi, nu din „ciudații care vin goi la petreceri să își arate posteriorul”

În cadrul unei întâlniri privind dezvoltarea socioeconomică a aglomerației din Sankt Petersburg, difuzată pe postul de televiziune Rossia 24, președintele Vladimir Putin a spus că elita „adevărată” ar trebui să fie „participanți la o operațiune militară specială”, și nu din „ciudații” care „își expun organele genitale sau își arată fundul” la petreceri, relatează agențiile ruse TASS și RBC.

„Astăzi m-am întâlnit cu studenți care și-au întrerupt studiile. Mulți dintre ei au mers în zona de luptă. Dintre acești oameni trebuie să formăm elita țării în viitor. Nici unul dintre aceia, scuzați-mă, care își expun organele genitale sau își arată fundul la petreceri”, a spus Putin.

„Avem nevoie și de ciudați ca aceia, să îi lăsăm și pe ei să existe. Dar adevărata elită a țării, în mâinile căreia poate fi transferată Rusia, trebuie să fie formată din apărătorii săi”, a mai spus liderul de la Kremlin.

Pe 21 decembrie, la Moscova, la clubul Mutabor, a avut loc o petrecere „aproape goală”, organizată de bloggerul Nastia Ivleeva. La eveniment au luat parte vedete ale showbiz-ului rusesc, unii dintre ei au venit pe jumătate dezbrăcați sau în ținute transparente. Imaginile au ajuns pe internet și s-a creat un întreg scandal.

Fiica unui deputat, soția celui mai mare dezvoltator din Moscova și cea a unui afacerist sârb care lucrează cu Gazprom au fost filmate la petrecere.

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a cerut pedepsirea participanților, solicitându-i să spele uniformele, sălile de mese și toaletele la „Universitatea Forțelor Speciale” din Gudermes, unde voluntarii urmează pregătire militară înainte de a fi trimiși pe front.

Unul dintre participanți, rapperul VACIO, a fost arestat administrativ pentru huliganism și „propagandă LGBT”.

Ulterior, organizatoarea Ivleeva, prezentatoarea TV Ksenia Sobciak, Philip Kirkorov, Lolita Miliavskaia sau Dima Bilan au înregistrat mesaje video în care și-au prezentat scuze.

Împotriva organizatoarei a fost intentat și un proces pentru un miliard de ruble, circa 10 milioane de euro, „daune morale” și pentru neplata impozitelor. Ea riscă 5 ani de închisoare.

Roskomnadzor a găsit „semne de propagandă LGBT” în fotografii. Mișcarea este recunoscută ca extremistă în Rusia și este interzisă.

Clubul va fi închis până în martie pentru încălcarea standardelor sanitare, a decis Tribunalul Lefortovo din Moscova.

De asemenea, muzicianul Maksim Moiseev a urcat, pe 7 ianuarie, pe scena din clubul MOD din Skt. Petersburg fără haine, acoperindu-și bărbăția cu o șosetă. A fost reținut a doua zi și condamnat la 10 zile de închisoare administrativă.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *