Vladimir Putin va vizita în următoarele zile China, cu care a încheiat un parteneriat „fără limite” înainte de invazia în Ucraina

Vladimir Putin va vizita în următoarele zile China, cu care a încheiat un parteneriat „fără limite” înainte de invazia în Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin va merge în China săptămâna viitoare, urmând să participe la Inițiativa „Noul drum al mătăsii”, pe 17 și 18 octombrie, proiect inițiat de omologul său chinez, Xi Jinping, relatează Reuters.

Potrivit sursei citate, în timpul deplasării sale în China, Putin va încerca să aprofundeze așa-numitul parteneriat „fără limite”, încheiat cu Beijingul la începutul anului 2022, cu scurt timp înainte de lansarea invaziei în Ucraina.

Aceasta va fi prima călătorie a liderului rus în afara unei foste republici sovietice de când Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele său, în martie, în legătură cu deportarea unor copii din Ucraina.

„În ultimul deceniu, Xi a construit cu Rusia lui Putin cea mai importantă alianță nedeclarată din lume. SUA vor trebui să se confrunte cu faptul incomod că un rival sistemic în creștere rapidă și o superputere unidimensională revanșardă cu cel mai mare arsenal nuclear din lume sunt strâns aliniate în a li se opune”, a declarat pentru Reuters, în acest context, Graham Allison, profesor la Universitatea Harvard și fost secretar adjunct al apărării în mandatul lui Bill Clinton.

Statele Unite au avertizat China să nu-i furnizeze arme lui Vladimir Putin, în timp ce Rusia se luptă cu forțele ucrainene susținute de SUA și Uniunea Europeană.

Alexander Gabuev, director al Carnegie Russia Eurasia Center, a declarat că este puțin probabil ca în acest moment să fie semnate mari înțelegeri publice între China și Rusia.

„Putin este cu siguranță invitatul de onoare. În același timp, cred că China nu este interesată să semneze niciun acord suplimentar, cel puțin în public, pentru că orice poate fi prezentat ca oferind un flux de numerar suplimentar (…) pentru mașina de război a lui Putin nu este bun în acest moment”, a spus Gabuev, adăugând că se așteaptă ca cei doi lideri să discute totuși despre cooperarea militară și nucleară.

Rusia vrea să obțină un acord pentru a vinde mai multe gaze naturale Chinei și intenționează să construiască conducta Power of Siberia-2, care ar urma să traverseze Mongolia și să aibă o capacitate anuală de 50 de miliarde de metri cubi.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *