Volodimir Zelenski afirmă că răspunsul lui Putin la revolta Wagner a fost slab și că puterea președintelui rus „se prăbușește”

Volodimir Zelenski afirmă că răspunsul lui Putin la revolta Wagner a fost slab și că puterea președintelui rus „se prăbușește”

Răspunsul lui Vladimir Putin la rebeliunea armată a grupului de mercenari Wagner a fost „slab”, iar președintele rus pierde controlul asupra propriului popor, a declarat liderul ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat CNN.

Putin s-a confruntat luna trecută cu cea mai mare amenințare la adresa autorității sale din ultimele două decenii, când șeful organizației paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, a declanșat o rebeliune de scurtă durată, revendicând controlul asupra unor facilități militare din două orașe rusești și deplasându-se cu luptătorii săi spre Moscova înainte de a accepta să se retragă.

„Vedem reacția lui Putin. Este slabă”, a declarat Zelenski pentru postul american de televiziune, în Odessa, într-un interviu înregistrat duminică, 2 iulie.

„Mai întâi, vedem că el nu controlează totul. Faptul că Wagner se deplasează adânc în teritoriul Rusiei și preia anumite regiuni arată cât de ușor este să faci acest lucru. Putin nu controlează situația din regiuni”, a adăugat președintele ucrainean.

„Toată acea verticală a puterii pe care o avea se prăbușește”, a mai spus Zelenski.

Unii ruși i-au aclamat pe luptătorii Wagner în timp ce Prigojin conducea această provocare fără precedent la adresa autorității lui Putin. Imagini video geolocalizate și verificate de CNN au arătat mulțimile aplaudându-l pe șeful Wagner în momentul plecării mașinii sale din orașul sudic Rostov-pe-Don, pe 24 iunie.

Zelenski a declarat că rapoartele serviciilor secrete ucrainene arată că Kremlinul măsoară sprijinul pentru Prigojin și că jumătate din Rusia l-a susținut pe șeful Wagner și revolta grupului său paramilitar.

Interviul cu Zelenski vine într-un moment critic – nu doar în urma insurecției eșuate a lui Prigojin, ci și la câteva săptămâni după ce Ucraina a început să înregistreze avansuri lente în încercarea de a-și recuceri teritoriul ocupat de Rusia.

Acest efort a fost supravegheat intens de către aliații occidentalii ai Ucrainei, iar sâmbătă, un oficial american a precizat pentru CNN că șeful Agenției Centrale de Informații (CIA) din SUA, Bill Burns, a vizitat recent Kievul și s-a întâlnit cu Zelenski și oficiali ucraineni din serviciile secrete.

Zelenski a spus că a fost „surprins” să vadă că întâlnirea lui cu Burns a fost relatată în mass-media. „Comunicarea mea cu șeful CIA ar trebui să fie întotdeauna în spatele scenei”, a spus el. „Discutăm lucruri importante – de ce are nevoie Ucraina și cum este pregătită Ucraina să acționeze”, a precizat liderul ucrainean.

„Nu avem secrete față de CIA, pentru că avem relații bune, iar serviciile noastre de informații discută între ele”, a precizat Zelenski.

„Situația este destul de simplă. Avem relații bune cu șeful CIA și discutăm. I-am spus despre toate lucrurile importante legate de câmpul de luptă de care avem nevoie”, a adăugat președintele Ucrainei.

„Nu ne putem imagina Ucraina fără Crimeea”

Într-o conferință de presă susținută sâmbătă la Kiev, Zelenski declarase că rebeliunea lui Prigojin a „afectat foarte mult puterea Rusiei pe câmpul de luptă” și ar putea fi benefică pentru contraofensiva Ucrainei.

În timp ce eforturile Kievului se concentrează pe recucerirea teritoriilor din sudul și estul Ucrainei, Zelenski a mai spus în cadrul interviului că obiectivul său final este eliberarea Crimeei, peninsula anexată de Rusia încă din 2014 prin încălcarea dreptului internațional.

„Nu ne putem imagina Ucraina fără Crimeea. Și în timp ce Crimeea se află sub ocupația rusă, acest lucru înseamnă un singur lucru: războiul nu s-a terminat încă”, a afirmat el.

Întrebat dacă există vreun scenariu în care ar putea exista pace fără Crimeea, Zelenski a răspuns: „Atunci nu va fi o victorie”.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *