Vouchere pentru alimente 2023. Au început să intre banii pe carduri – Anunțul ministrului

Vouchere pentru alimente 2023. Au început să intre banii pe carduri – Anunțul ministrului

De acest ajutor, acordat o dată la 2 luni, beneficiază aproximativ 2,5 milioane de persoane, conform listelor de beneficiari eligibili centralizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

„Pentru prima dată, acordarea sumei de 250 de lei pe cardurile de alimente, atât de necesară persoanelor cu venituri mici, vine în contextul în care prețul produselor de bază scade, în medie, cu 25%. Astfel, măsurile agregate de susținere a puterii de cumpărare a persoanelor vulnerabile conduc la un rezultat pozitiv în contextul în care oamenii vor avea la dispoziție aceleași produse, dar la un preț mai mic.

Aproximativ 2,5 milioane carduri „Sprijin pentru România” vor fi alimentate cu o nouă tranșă de 250 de lei până la data de 15 august, astfel încât beneficiarii acestora să poată folosi acest ajutor cât mai repede. Programul «Sprijin pentru România» funcționează deja de mai bine de un an, timp în care în jur de 2,5 milioane de români aflați în situații dificile au primit ajutor pentru a-și cumpăra alimente și mese calde”, a declarat ministrul Adrian Câciu.

Listele cu beneficiari eligibili pentru încasarea ajutoarelor de 250 de lei la 2 luni sunt transmise MIPE, înainte de plata fiecărei tranșe, de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, nivelul veniturilor lunare fiind verificat și de Agenția Națională de Administrare Fiscală. În acest context, posesorii cardurilor care nu sunt alimentate cu noua transă de 250 lei trebuie să se adreseze Ministerului Muncii și Solidarității Sociale sau instituțiilor subordonate MMSS (casele teritoriale de pensii / agențiile județene pentru plăți și inspecție socială).

Potrivit OUG nr. 63/2022, beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250, acordate la fiecare două luni:

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;

– persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;

– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

– familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;

persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *