Urmăresc în ultimii ani, modul cum comunică miniștrii. În conferințele de presă, în postările de pe Facebook, în interviurile TV și în cuvântările pe care le țin în diferite forumuri și reuniuni din domeniu. Aglomerația de mesaje potrivit cărora se dau bani prin nu știu câte programe, proiecte, piloni și finanțări de la UE (neapărat în zeci de milioane de euro!) creează senzația că guvernul muncește eficient. Cine să-l verifice?
Există un tipar în majoritatea ieșirilor în public: ministrul trebuie să prezinte neapărat niște cifre. Pentru că politicienii și consilierii lor de comunicare au învățat că ziariștilor le plac cifrele. Cu ajutorul cifrelor se fac titlurile de presă și Breaking News la televiziuni. Chit că aceste cifre nu sunt comparate, interpretate ori analizate de presă. Important este să fie băgată o cifră, două, în titlu, ca știrea să facă afișări. Altfel, știrea este moartă, iar ministrul n-are expunere, imaginea sa are de suferit. Niciun discurs de ministru fără o cifră!
Dacă aceste cifre se referă la bani, este minunat. A devenit o „tradiție” în comportamentul miniștrilor pe terenul comunicării publice ca aceștia să facă referiri la bani. Iar banii înseamnă salarii, pensii, alocații, tichete de masă, tichete de vacanță, vouchere, ajutoare, carduri, plafonări, subvenții, granturi, compensări etc. Ce efort uriaș face guvernul ca să-i facă pe români, cât de cât, mulțumiți, nu fericiți!
Orice intervenție publică a unui ministru trebuie să se refere la programele pe care le inițiază ministerul sau agențiile din subordine din propriul buget și la bugetele care sunt alocate de la Uniunea Europeană.
Neapărat, bugetul invocat în declarația ministrului trebuie să fie de ordinul zecilor de milioane, iar tonul acestuia trebuie să fie unul pozitiv, optimist, încurajator, de parcă sacii de bani de la Bruxelles sunt pe drum, azi-mâine, intră în țară, pregătiți-vă să fiți prezenți la împărțire, nicio grijă, ajunge la toată lumea, guvernul are grijă ca românii s-o ducă mai bine, să fie măcar mulțumiți, dacă nu fericiți!
Aerul ministrului trebuie să fie luminos, convingător, plin de speranță, încurajator. Cum să apară un ministru cu o mutră căzută, depresivă, posacă, abia vorbind despre banii de la UE? Un ministru împovărat de grijile care i se citesc pe față nu este credibil. Trebuie concediat.
Ajung să cred că mai toți miniștrii din ultimii ani au fost antrenați (la cursuri speciale?) să urmeze acest tipar în comunicarea publică: să spună cât mai multe cifre (ca presa să pună botul) și să declare cât mai multe bugete (ca poporul să pună botul). S-a instituit impresia că ministrul care face referiri la cât mai multe bugete (investiții, programe, ajutorare) este destoinic, pe felie și cunoaște nevoile poporului. Este bun, pentru că dă bani. În fapt, se înșurubează în mintea oamenilor că ministrul care dă bani, mă rog, premierul care dă mai mult, este unul capabil. Datul banilor, ca să spun așa, a devenit un criteriu de valoare și eficiență pentru un ministru. Să dea nu numai celor care au cerut cu foame-n gât, cât și celor care n-au cerut încă sau nu aveau de gând să ceară. Asta este culmea guvernării, pe care Guvernul Ciolacu încă n-a atins-o, dar mai are timp s-o facă, pentru că 2024 este an electoral: să dea bani celor care refuză să primească bani!
Dar ce te faci cu un ministru care nu anunță nimic despre vreun ban de dat sau, Doamne ferește!, ne informează că reduce din banii promiși? Îl concediezi, ăsta nu-i ministru, pentru că a contrazis minima condiție în comunicarea publică: să dea bani!
Mai mult, aglomerația de mesaje potrivit cărora se dau bani prin nu știu câte programe, proiecte, piloni și finanțări de la UE (neapărat în zeci de milioane de euro!) creează senzația că guvernul muncește eficient. De aceea muncesc miniștrii, ca să dea bani românilor. Cine să verifice dacă declarațiile miniștrilor referitoare la diferite proiecte se vor regăsi în realitate, în viața de zi cu zi?
În aceste vremuri, în care toții românii vor bani de la guvern, ca să fie măcar mulțumiți, nu neapărat fericiți, apariția în public a unui ministru care nu pomenește deloc că intenționează să dea măcar câțiva țechini (creștere de o cifră procentuală!) este curată sinucidere. Politică. Un ministru care nu spune ceva despre bani, despre ajutoare și subvenții, nu-și merită postul, nu-și merită leafa, pentru că statul trebuie musai să dea! A devenit o condiție esențială în cariera de succes a unui politician: să dea bani ca s-o ducă mai bine poporul, normal!, și politicianul să câștige voturi, firește!, câștigul său electoratul. Pe ministru nu-l doare gura să promită bani, pentru că nu dă banii din buzunarul său. Ați auzit vreun ministru sau vreun politician fără portofoliu care să-i îndemne pe români să muncească mai mult, să-și ia două-trei joburi ca să câștige mai mulți bani, ca să nu stea mereu cu mâna întinsă la stat? Asta ar fi o jignire a electoratului: cum să-și mai ia bietul român un serviciu, de exemplu, serviciu de noapte?
Dependența românilor de stat, instituită forțat de statul comunist, a continuat neîntrerupt și pe parcursul celor 30 de ani de așa-zis capitalism în România, dar în forme noi. Dependența a rămas constantă și fără fisură. Aceasta este acum vizibilă și în cazul europenilor, pentru că și Comisia Europeană varsă bani la greu.
Am ajuns să fim dependenți cu toții de stat: medici, profesori, bancheri, artiști, antreprenori mici și mari, televiziuni și presă care clipesc pupincuristic la miniștri, la premier, la cei care împart banii, în bugete mai mari sau mai mici.
Cu mic cu mare, așteptăm săptămână după săptămână, cu urechile ciulite, cu gura căscată, cu gâturile întinse ca guguștiucii, ca guvernul-părinte să ne mai bage ceva. Asta înseamnă speranța în România, guvernul să ne dea? Dar ce înseamnă fericirea în România? Guvernul să dea cât mai mult, pe săturate, la fiecare, ca să fie o fericire generalizată în țară, ca românii să fie fericiți, nu mulțumiți. Dacă Uniunea Europeană dă guvernului, iar guvernul la rândul său dă bani românilor, asta înseamnă că, într-un orizont de timp, vom ajunge să atingem „binele național”, „binele universal”, se va ajunge la „înțelegerea deplină între diferite categorii sociale” (magistrați versus operatori de marfă la supermarket, patroni versus sindicate), la „înțelegerea deplină între națiuni” și la „echitate universală pe pământ”.
Așadar, fericirea națională și universală vine de la stat, iar cetățenii nu trebuie să facă mare lucru, nici măcar să muncească – începem să înțelegem încotro se îndreaptă lumea.
Până la urmă, generații de români vor fi educați și obișnuiți să nu-și mai caute și să-și făurească singuri fericirea, cu propriile mâini, pentru că asta înseamnă individualism și egoism, defectele capitalismului și liberei concurențe. Mult mai bine și mai comod este ca statul, în loc să facă reforme și să se modernizeze, să ne dea ceva, ca să ne facă cel puțin mulțumiți și, dacă are și mai mulți bani din taxare și suprataxare, chiar să ne facă fericiți pe toți. Și pe cei proști, incapabili și leneși, dar și pe ce harnici, inteligenți și întreprinzători.
Fericirea să se împartă pe vouchere, pe cartelă, pe carduri, echitabil, adică prostul și incapabilul să primească mai mult ca să egaleze fericirea celui harnic și inteligent. Să nu mai existe vreo deosebire între fericirea unei loaze și fericirea unui întreprinzător, care trăiește cu spaima că nu are bani pentru salariile angajaților. Să ne mobilizăm astfel ca să presăm statul să-și ia rolul în serios și să-i facă fericiți pe toți românii. Nu mai are rost ca cetățenii să-și caute fericirea și să și-o făurească singuri. În libertate.
Statul nu se va clinti cu niciun pas înapoi din viețile românilor. Nici nu este dispus să se reformeze. Dimpotrivă. În acest an electoral, este de așteptat ca politicienii, premierul și miniștrii să iasă mai des în public și să promită câți bani vor da pentru ca românii să fie mulțumiți și chiar fericiți, când România va atinge nivelul de „societate socialistă multilateral dezvoltată”.
Avem deja un partid unic, reprezentat de Coaliția PSD-PNL, așa încât mai avem un pas mic până la socialism. Partidul e în toate. Tot înainte, tovarăși!
Foto: gov.ro
