Vulnerabilitățile regimului Putin, subliniate de atacul din Moscova. „În momente dificile, el întotdeauna dispare”

Vulnerabilitățile regimului Putin, subliniate de atacul din Moscova. „În momente dificile, el întotdeauna dispare”

Când Vladimir Putin a vorbit, în sfârșit, despre cel mai grav atac terorist care a lovit Rusia în ultimii 20 de ani, el a evitat să vorbească și despre un eșec flagrant al serviciilor ruse de informații și securitate pentru a evita masacrul, scrie The Washington Post. Și asta într-un stat în care cetățenii sunt urmăriți cu tehnologie de recunoaștere facială atunci când protestează față de regim.

În prima sa ieșire publică despre atac, care a avut loc la 19 ore de la tragedie, Putin a acuzat Ucraina că este implicată în masacru. Nu a făcut nicio referire la Statul Islamic, organizație teroristă care revendicase atacul, dar și asupra căreia Putin declarase victoria, în 2017. 

„Regimul își arată slăbiciunea în astfel de situații critice, așa cum a făcut-o și în timpul revoltei lui Prigojin”, a declarat Andrei Kolesnikov, cercetător senior la Carnegie Russia Eurasia Center.  

În iunie 2023, liderul Wagner, care a murit două luni mai târziu, a pornit spre Moscova, într-o scurtă rebeliune, cu scopul de a înlătura oficiali de top din domeniul apărării.

Deși Prigojin a abandonat revolta, a fost clar că imaginea lui Putin a avut de suferit. 

Atunci, ca și în timpul evenimentelor din acest weekend, Putin nu a dat niciun semn ore întregi până când s-a adresat în cele din urmă rușilor. 

„În momentele dificile, Putin dispare întotdeauna“, a spus Kolesnikov. 

Atacul din Moscova a avut loc la cinci zile după ce Putin și-a asigurat un nou mandat de președinte și la trei zile după ce el a respins avertismentul SUA privind riscul unui potențial atac terorist drept „un șantaj deschis” și „o încercare de a speria și destabiliza societatea noastră”. 

Aceleași acuzații le-a lansat și întrecut, tot când Rusia a fost lovită de atacuri teroriste. În 2004, după asediul școlii din Beslan, în care au murit 330 de oameni, Putin a spus că totul a fost planificat de cei care vor să slăbească Rusia și urmăresc „dezintegrarea” țării.

Atacul de la școala din Beslan, Osetia de Nord, a fost pus la cale de peste 30 de militanți islamiști ceceni | Foto. Profimedia

„Eșecuri ale serviciilor noastre de securitate”

Trecând peste discursul folosit de Putin, analiștii subliniază și aparenta lipsă a unor măsuri adecvate de securitate la sala de concerte de la periferia Moscovei. 

„Crocus City este un loc gigantic, cu multe săli de concerte. Ar fi trebuit să existe o securitate serioasă și ar fi trebuit să fie multă poliție”, a declarat un om de afaceri moscovit, menționând că birourile guvernului regional din Moscova se află în apropiere. 

„Există o lipsă de responsabilitate în ceea ce privește securitatea la marile evenimente publice”, a adăugat omul de afaceri, vorbind sub protecția anonimatului, de teama unor represalii.

„Aproape același lucru s-a întâmplat acum 20 de ani, în asediul teatrului Nord Ost, și nimic nu s-a schimbat de atunci”, a precizat el, referindu-se la criza ostaticilor din 2002, care s-a soldat cu peste 115 morți, după ce teroriștii ceceni au ocupat un teatru din centrul Moscovei.

Un academician rus care are legături strânse cu diplomați de rang înalt de la Moscova a oferit o evaluare similară a eșecului Rusiei de a preveni atacul de vineri seară. 

„Este clar că vor căuta amprentele ucrainene și, posibil, pe cele ale serviciilor de securitate occidental. Dar probabil că orice anchetă va găsi eșecuri ale serviciilor noastre de securitate”, a declarat academicianul pentru Washington Post, vorbind tot sub protecția anonimatului. 

Crocus City, în noaptea atacului de vineri, 22 martie 2024 / Profimedia

„Trăim într-un stat polițienesc. Cum de s-a putut întâmpla așa ceva?” 

Washington Post amintește că serviciile de securitate din Rusia au investit resurse enorme în monitorizarea mișcărilor opozanților regimului Putin: au folosit tehnologie de recunoaștere facială pentru a-i urmări și interoga pe cei care au participat la recentele proteste față de alegerea lui Putin sau care au depus flori în onoarea lui Aleksei Navalnîi.

Cu toate acestea, asigurarea unei securități adecvate pentru cetățeni împotriva amenințărilor care emană de la grupările teroriste cunoscute pare să fi ieșit de pe lista de priorități, au declarat analiștii citați de Washington Post. 

„Peste tot există sentimentul că trăim într-un stat polițienesc, care urmărește îndeaproape fiecare cetățean”, a mai spus Andrei Kolesnikov, cercetător senior la Carnegie Russia Eurasia Center. 

„Acum, oamenii sunt adesea opriți și verificați la intrarea în sistemul de metrou. În aeroporturi, securitatea a devenit mult mai dură. Chiar se pune întrebarea cum de s-a putut întâmpla așa ceva”, a continuat el. 

„Nu au acordat prioritate amenințării ISIS”

Alții spun că eșecurile de securitate ale agențiilor ruse nu sunt o excepție, ci norma.

„Cu excepția cazului în care este vorba de un eveniment public foarte important, cum ar fi Jocurile Olimpice sau în care este implicat Putin… garda Rusiei în ceea ce privește securitatea serioasă este întotdeauna scăzută”, a declarat un fost oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de informații americane, vorbind sub protecția anonimatului, pentru a putea discuta chestiuni sensibile. 

„Chiar trebuie să ai un sistem elaborat, concentrat pe acest tip de amenințări, iar acestea au fost concentrate în altă parte”, a arătat fostul oficial american.

Foști oficiali americani au declarat că potențiala amenințare teroristă care vine din Asia Centrală a devenit un punct mort al regimului Putin, în timp ce acesta s-a concentrat pe urmărirea dușmanilor politici din Rusia și pe amenințările rezultate în urma invaziei lui Putin în Ucraina, cum ar fi atacurile cu drone și atacurile transfrontaliere.

Vladimir Putin, într-o ședință cu membrii Consiliului de Securitate, după atacul asupra Crocus City / Profimedia

„Nu au acordat prioritate amenințării ISIS, care include mulți asiatici din centrul continentului”, a declarat Douglas London, un fost ofițer superior al CIA care s-a specializat în combaterea terorismului și în Asia Centrală și care este profesor asociat la Școala de servicii externe a Universității Georgetown. 

„Mii de cetățeni din Asia Centrală s-au alăturat Statului Islamic și mulți s-au întors din Siria și Irak după pierderea califatului. Mulți dintre ei au ajuns în poziții foarte înalte și proveneau fie din armată, fie din poliție sau din serviciile de informații ale mai multor state din Asia Centrală”, a explicat London.

„Elementul din Asia Centrală al ISIS a vizat întotdeauna Rusia. Nu cred că există șoc și surpriză în serviciile secrete ruse că a existat o problemă. Pur și simplu nu era suficient de sus pe agenda lor”, a mai afirmat fostul ofițer CIA.

Urmăriți Atac terorist la Moscova – LIVETEXT: Bilanțul deceselor a urcat din nou – trei copii, printre ultimele victime anunțate. Zi de doliu în Rusia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *