Zanni susține că i s-au furat toți banii câștigați în ultimii doi ani: „Au profitat de mine și de povestea mea de când stăteam la cămin”

Zanni susține că i s-au furat toți banii câștigați în ultimii doi ani: „Au profitat de mine și de povestea mea de când stăteam la cămin”

Zanni, câștigătorul de la Survivor România, a susține că a rămas fără banii câștigați în ultimii doi ani, după ce a fost manipulat de către alte persoane. Artistul face declarații neașteptate despre pierderile sale financiare.

Cândva protejatul lui Alex Velea, Zanni susține acum că a rămas fără câștigurile din ultimii doi ani. Pe una dintre rețelele de socializare, el a postat un mesaj în care precizează că nu a știut cum să își gestioneze banii și a fost păcălit de către alte persoane.

„În doi ani de zile de când am câștigat Survivor am fost manipulat de zeci de mii de euro. N-am fost prea priceput în materie de bani, dar am fost și prost, de aceea banii mi s-au furat cu ușurință”, este postarea pe care Zanni a făcut-o pe Instagram. 

După acest mesaj din mediul online, tânărul artist a fost contactat de jurnaliștii de la Fanatik, care l-au întrebat cine l-a manipulat cu banii. „Toată lumea”, a fost răspunsul câștigătorului de la Survivor România.

Zanni

Și a continuat: „Păi tu nu ți-ai da seama dacă cineva îți ia salariul bine meritat și muncit? Sau dacă ți se fură bani din buzunar? Nu pot recupera nimic și nici nu am intenția să recuperez ceva. Sunt doar dezgustat că am fost păcălit”.

Mulți și-au dat cu părerea că Alex Velea ar fi cel care i-ar fi luat banii lui Zanni, pentru că cei doi și-au încheiat colaborarea și s-au certat. Tânărul artist nu a menționat numele iubitului Antoniei în declarațiile sale, însă nici nu a infirmat că el ar fi vinovat pentru pierderile financiare.

„Au profitat de mine și de povestea mea de când stăteam la cămin”

Zanni susține că a pierdut peste 100.000 de euro și mulți s-au folosit de povestea lui de viață. Fostul concurent de la Survivor România a crescut la cămin, iar viața sa a fost plină de greutăți.

„Am crezut mereu că sunt o persoană rece și trebuie să mă schimb. Trebuie să fiu mai înțelegător cu oamenii. Când devii mai înțelegător, lumea nu te vede mai bun, te vede bun de plată. E vorba de peste 100.000 de euro. Și-au umplut buzunarele cu mulți bani fără să-mi înapoieze și mie măcar 1%. Este vorba de oameni care au profitat de mine și de povestea mea de când stăteam la cămin, dar și în prezent… Oameni care sunt plătiți să facă ceva și fug cu banii. Ce mi-am achiziționat eu sunt banii strânși chibzuit de mine.”

Cântărețul nu se plânge acum că nu are bani și mărturisește că a reușit de-a lungul timpului să mai pună anumite sume deoparte. „Am strâns suficient cât să-mi schimb viața. Nu mă plâng de bani. Dacă mă plângeam de bani, ieșeam public să dau în gât tot cu subiect și predicat.”

Zanni și Alex Velea nu își mai vorbesc

Zanni spunea că nu se mai regăsea în echipa cântărețului și nu îi mai făcea plăcere să cânte despre „gagici, mașini și șmecherie”. Alex Velea a venit cu o replică și a spus că piesele sale sunt despre dragoste, nu despre cele menționate de câștigătorul Survivor România.

„Eu nu cânt despre gagici, cânt despre dragoste”, a completat Alex Velea. „Nu-mi pare rău de niciun gest făcut, nu regret nimic”, a spus cântărețul în legătură cu sprijinul pe care i l-a oferit în ultimii ani lui Zanni.

Zanni a spus că niciodată nu s-a simțit 100% integrat la Golden Boy, ba chiar că unii colegi de studio i-au pus bețe-n roate. „Răspuns sincer: nu mai vorbim de ceva timp, nu ne mai scriem. El mi-a mai scris, m-a mai întrebat de sănătate din când în când. Nu suntem certați. Doar nu vorbim, pentru că nu vorbim. Sunteți conștienți că e un contract la mijloc. Nu mai sunt cu sufletul în Golden Boy Society și nu m-am simțit niciodată. Contractual, nu mai sunt de o lună.

Cu sufletul, nu am fost niciodată acolo, lucru pe care l-au înțeles și ei. Asta am apreciat. Contractual, am făcut un act adițional. Nu mai avem de-a face”, a declarat Zannidache despre ruptura dintre el și Alex Velea pe YouTube, potrivit Fanatik.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *