Zborurile din toată Europa, perturbate joi de o grevă a controlorilor de trafic aerian din Franța

Zborurile din toată Europa, perturbate joi de o grevă a controlorilor de trafic aerian din Franța

Întârzieri şi anulări de zboruri urmează să afecteze joi, 25 aprilie, traficul aerian din Europa, după ce autorităţile franceze nu au reuşit să ajungă la un acord cu controlorii de trafic aerian pentru a evita intrarea lor în grevă, relatează Reuters.

Autoritatea Aeronautică Civilă din Franţa (DGAC) a cerut miercuri companiilor aeriene să anuleze 75% din zborurile programate pentru ziua de joi pe aeroportul Paris Orly, 55% din zborurile de pe aeroportul Paris Charles-De-Gaulle şi 65% din zborurile de pe aeroportul Marseille-Provence.

Ryanair a avertizat că a trebuit să anuleze peste 300 de zboruri, inclusiv din Marea Britanie către Spania sau către Italia, ca urmare a grevelor de joi.

„Controlorii de trafic aerian francezi sunt liberi să intre în grevă, acesta este dreptul lor, dar ar trebui să anulăm zborurile franceze, nu zborurile care pleacă din Irlanda, care merg în Italia sau zboruri din Germania către Spania sau din Scandinavia către Portugalia”, a spus miercuri directorul executiv al Ryanair, Michael O’Leary, într-un comunicat.

Anularea zborurilor a venit în ciuda faptului că SNCTA, cel mai mare sindicat al controlorilor de trafic aerian din Franţa, a anunţat miercuri că a anulat acţiunea de protest programată pentru astăzi, după ce a ajuns la un acord cu echipa managerială pe tema condiţiilor de muncă.

Acest acord a venit însă prea târziu pentru a evita perturbarea traficului aerian şi în plus nu au fost finalizate încă discuţiile cu celelalte sindicate, a precizat DGAC.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *