Zece persoane implicate într-un accident cu trei mașini, pe DN 2, în Suceava. A fost activat Planul roșu de intervenție

Zece persoane implicate într-un accident cu trei mașini, pe DN 2, în Suceava. A fost activat Planul roșu de intervenție

Pompierii militari au intervenit, miercuri, 27 decembrie, la un accident produs pe DN 2, în localitatea Dănila, județul Suceava, în care au fost implicate trei mașini, informează Suceava News.

„Datorită numărul mare de persoane implicate, 10, pentru gestionarea eficientă a intervenției, la nivelul județului Suceava s-a activat planul roșu de intervenție”, a transmis ISU Suceava.

Dintre cele zece persoane, trei femei care prezintau diferite politraumatisme, dar erau conștiente și cooperante, au fost monitorizate de către echipajele medicale trimise la fața locului.

Ulterior, două dintre cele trei victime au fost transportate la unitatea de primiri urgenţe Suceava, în timp ce a treia victimă a refuzat să meargă la spital.

La locul incidentului rutier au intervenit pompierii militari cu patru ambulanțe SMURD B2, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare, două ATPVM (autospecială transport personal și victime multiple) cu sprijinul a două echipaje SAJ.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *