Zeci de milioane de oameni se pregătesc să urmărească o eclipsă totală de Soare vizibilă pe continentul american

Zeci de milioane de oameni se pregătesc să urmărească o eclipsă totală de Soare vizibilă pe continentul american

Va începe în Mexic, va traversa Statele Unite şi se va încheia în Canada: luni, milioane de oameni vor urmări o rară eclipsă totală de Soare, un eveniment astronomic care încă stârneşte uimire şi fascinaţie, dar care reprezintă, de asemenea, o oportunitate ştiinţifică şi economică, relatează AFP.

Milioane de oameni se pregătesc să vadă eclipsa totală de soare

În Statele Unite, peste 30 de milioane de persoane locuiesc în zona în care eclipsa totală va fi vizibilă timp de câteva minute, potrivit NASA.
„Eclipsele au o putere specială. Ele îi impresionează pe oameni, care simt un fel de veneraţie pentru frumuseţea Universului nostru”, a subliniat şeful agenţiei spaţiale americane, Bill Nelson.

Eclipsele totale au loc atunci când Luna se află exact între Pământ şi Soare, blocând temporar lumina astrului. Soarele este de aproximativ 400 de ori mai mare decât Luna, dar şi de 400 de ori mai departe, astfel că cele două corpuri cereşti par a avea dimensiuni similare.

Evenimentul ar trebui să fie vizibil pentru prima dată pe coasta de vest a Mexicului, începând cu ora 18:07 GMT (21.07, ora României). Traiectoria va traversa apoi 15 state americane – din Texas până în Maine – înainte de a se încheia în estul Canadei.

Eclipsa va putea fi admirată şi din aer

NASA va difuza timp de trei ore o transmisiune video în direct din mai multe locaţii, cu imagini de la telescop şi comentarii ale experţilor.
Printre locurile emblematice în care va fi vizibilă eclipsa se numără Cascada Niagara, unde spectacolul promite să fie grandios. În partea canadiană, regiunea a declarat chiar „stare de urgenţă” pentru a face faţă afluxului de vizitatori.

Entuziasmul din jurul evenimentului este atât de mare, încât mai multe canale importante de ştiri care emit 24 de ore din 24, precum CNN, au avut numărători inverse tot weekendul.

Numeroase hoteluri au fost rezervate de luni de zile şi se aşteaptă ambuteiaje monstruoase, aşa cum s-a întâmplat şi în timpul ultimei eclipse totale din Statele Unite, în 2017 – când mai puţine oraşe au fost pe traiectoria corectă.

Multe şcoli vor fi închise sau vor permite elevilor să iasă mai devreme.

Eclipsa va putea fi admirată şi din aer: unele companii aeriene au programat zboruri de-a lungul traseului întunericului, iar biletele au fost luate cu asalt. Astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională vor putea, de asemenea, să observe fenomenul, dar vor vedea umbra Lunii trecând pe suprafaţa Pământului.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *