Zidane, pe punctul de a semna ca antrenor

RMAG news

Zinedine Zidane este foarte aproape de a semna cu Bayern Munchen pentru a prelua banca tehnică a echipei începând din această vară, scrie vineri DPA, care citează ziarul spaniol Mundo Deportivo.

Citând surse apropiate negocierilor, Mundo Deportivo menţionează că Zidane este „la un pas” de a semna înţelegerea cu clubul Bayern Munchen, care va rămâne, la finalul actualului sezon, fără antrenor, Thomas Tuchel anunţându-şi plecarea cu ceva timp în urmă.

Şi ziarul spaniol Marca a indicat că negocierile dintre fostul antrenor al lui Real Madrid şi oficiali ai bavarezilor sunt avansate.

Presa germană menţiona, încă de la finele lunii februarie, că fostul internaţional francez Zinedine Zidane, fără angajament după despărţirea de Real Madrid, este unul dintre numele vizate pentru postul de antrenor al echipei de fotbal Bayern Munchen.

Conform postului de televiziune Sky Sport Germania, Zidane figura pe lista stabilită de oficialii lui Bayern pentru înlocuirea lui Thomas Tuchel.

Cu toate acestea, Julian Nagelsmann, selecţionerul naţionalei de fotbal a Germaniei, este şi el încă „în cărţi” pentru banca tehnică a bavarezilor.

The post Zidane, pe punctul de a semna ca antrenor appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *