Multe zile la rând te-ai întrebat dacă merită. Străbați jumătate de țară ca să cobori într-o gară necunoscută și să-l îmbrățișezi. Este prietenul tău. La ușă, trolerul e pregătit, dar tu ești blocat: merită? E greu.
Trolerul, drumul cu trenul, peste șase ore, te-ai resemnat cu mizeria CFR, canicula, emoția revederii… Nimic din toate astea nu ți se par mai grele decât ideea de a te ridica de pe taburetul din bucătărie. A fost ideea lui. Te-a invitat, a insistat, ai acceptat. Două-trei zile, în orășelul său. El a plusat: poate că este ultima dată când ne vom vedea în viață. Tu ai tăcut.
Merită? Nu s-a inventat teleportarea, dar s-au inventat convorbirile video. Ați vorbit. Arată rău. Chiar foarte rău. Și tot holbându-te la el, ai recunoscut că și tu arăți rău, chiar foarte rău. Curaj, nu vă întâlniți ca să concurați la Mister România! Îi suporți mutra descărnată și el îți acceptă mutra căzută. Important este să vă vedeți. Față în față. Totuși, merită? Dacă plecai la parastas, nu te mai fandoseai atâta, merită sau nu merită! Dacă ai fi aflat că a murit, fugeai la primul tren, te urcai din mers în vagon și-l conduceai pe ultimul drum. Ușor de spus, dar crezi că vei avea puterea să-l vezi întins în coșciug? Probabil că, de la o anumită vârstă înaintată, omul se imaginează cum va sta în coșciug și cum cei vii se vor aduna în jurul său, îl vor boci și vor spune numai lucruri de bine. Un exercițiu imaginativ pentru oamenii care nu mai au la ce să se gândească. Tu ai la ce să te gândești.
Sigur că merită! Nu v-ați mai văzut de… (socotești încă o dată), de 28 de ani? N-ai niciun motiv să nu-ți salți trolerul și să ieși în stradă, la gară! Te întrebi dacă îți este prieten. Da, ți-a cumpărat și ți-a citit toate cărțile. Neîndoielnic, îți este prieten, după socotelile tale. Și tu îi ești prieten. Ai fost la nunta lui și, la despărțire, după ce i-ai îmbrățișat mireasa, ai pus pariu cu prietenii că în doi ani va divorța. A divorțat după patru ani. Ca prieten, i-ai ascultat poveștile vieții la telefon și l-ai sfătuit cum te-a dus mintea. Ești prietenul său, poate nu cel mai bun, dar nu ai timp să faci topuri.
Merită să vă revedeți și să povestiți despre sănătate și suferințe, la prima bere, despre familii (a trecut prin al doilea divorț), la a doua bere, joburile voastre (abia s-a pensionat), a treia bere, o poză pusă pe Facebook, cu o sută de like-uri, a patra bere, apoi să vă pierdeți în amintiri, a cincea bere, el să-și amintească și să se bucure, a șasea bere, tu să-ți amintești și să te bucuri, a șaptea bere. Poți șapte beri? Dacă nu poți duce atâtea, de ce te mai duci, probabil că nici el nu mai ține. Doar pentru o beție să străbați jumătate de țară? Nu-i cam mare deranjul? În urmă cu 35 de ani puteați să străbateți toată țara și să țineți la toate berile de pe drum.
Trolerul este la locul său, nerăbdător. Merită? Ce altceva ar putea să se întâmple, dincolo de aceste banalități pe care le anticipezi, nereușind să te ridici? Ce-ar putea să te miște și să te ducă la el?
Când o să te vadă pe peron și-o să-și deschidă brațele așteptând îmbrățișarea ta, tu să-ți lași în urmă trolerul și, din mersul tău apăsat de emoție, să-i tragi un pumn peste mutră: jegosule, târâtură, mizerabilule! Cum ai putut să vii acasă la părinții mei, beat pulbere, spăsit, să mă rogi să ne închidem în camera mea și să-mi povestești cum ai încercat s-o violezi pe Sonia? Din prima clipă când v-ați întâlnit întâmplător pe plaja de la Dunăre, ea știa să înoate, tu nu știai, ți-ai pus în gând s-o duci la tine în garsonieră și s-o violezi? Spune, mă, spurcăciune, cum ți-a venit gândul? Mărturisește! De ce? Pentru că aveai acoperire, erai prietenul meu, pentru că Sonia era „bună tare” și era prietena mea.
După ce-ați plecat de la plajă, ai invitat-o și prostuța a acceptat să urce la tine ca să-i arăți cărțile pe care ți le împrumutasem. Vrăjeli, nu-ți împrumutasem niciuna, pentru că erai o loază de muncitor în șantierul naval, n-aveai nicio treabă cu cititul. După ce-ai închis ușa și ai blocat ostentativ yala, i-ai ordonat: „Dezbracă-te!”. Dar ea nu s-a pierdut, n-a început să plângă, s-a retras la fereastra deschisă și te-a rugat cu gingășie s-o lași să plece. Te-a rugat ca și cum ți-ar fi cerut un pahar cu apă. Și tu i-ai spus că o să plece după… Spune, băi, flegmă, de ce? Și ea, cocoțată pe pervaz, a insistat că tu cu mâna ta ai să-i deschizi ușa, ca și cum i-ai fi dat un pahar cu apă rece, fără să-ți sugereze că, altfel, se va arunca de la etajul patru al garsonierei tale jegoase… Să-i mai tragi încă doi pumni în cap, să-l întinzi pe peron, să nu-ți pese că lumea o să sară în apărarea lui…
De-ajuns! Ai să-l ridici, ai să-l ștergi de sânge, amândoi o să vă clătinați îmbătați de mizeria asta de amintire, Sonia a rezistat, el a avut imaginea ta în fața ochilor înainte să se repeadă la ea, asta l-a împiedicat s-o violeze, apoi a venit la tine, beat și copleșit de păcat, a bocit și ți-a mărturisit cum i-a deschis ușa, fără să-i ofere un pahar cu apă, iartă-mă!, iartă-mă, prietene! L-ai iertat. Sonia nu ți-a mai răspuns la telefon, te-a evitat, a dispărut din viața ta. Nici tu n-ai insistat s-o cauți, să-i explici, să-i ceri iertare pentru tentativa de viol a prietenului tău. Puteai să-l reclami la Miliție. Ai rămas cu el, prietenul tău, un complice.
Uneori, când se mai îmbată în timp ce vorbiți la telefon, îți mărturisește, ca să-ți învârtă cuțitul în rană, că îi pare rău… că a lăsat-o să plece așa, nef… Râde, boșorogul dracului! Și tu taci și te întrebi, inutil, pe unde-o fi acuma Sonia, după atâtea zeci de ani? Mai trăiește? Ăsta ar fi un alt drum al tău, s-o cauți pe Sonia, s-o găsești și s-o rogi să te ierte pentru complicitatea ta, drumul iertării. Prietenul tău râde pentru că tu l-ai iertat…
Merită să-i revezi rânjetul? Trolerul a obosit să te aștepte.
Foto: 123rf.com
