Zona în care s-au înregistrat temperaturi record de peste 40 de grade Celsius

Zona în care s-au înregistrat temperaturi record de peste 40 de grade Celsius

Cuba a înregistrat joi, 11 aprilie, temperaturi record de 40,1 grade în sud-estul insulei, informează Centrul de prognoză al Institutului de Meteorologie.

Temperaturi record de peste 40 de grade Celsius, în Cuba

Joi „a fost doborât recordul absolut de temperatură maximă în Cuba”, a precizat Centrul.

În jurul orei locale 15:00, „o valoare de 40,1 grade Celsius a fost înregistrată la stația meteorologică Jucarito din provincia Granma”, a adăugat acesta, potrivit Hotnews.

Temperaturile au ajuns la această valoare din cauza influenței presiunii atmosferice, radiației solare puternice, acoperirii reduse de ori și vântului slab.

Un alt procent record din Cuba a fost stabilit în aceeași provincie, la 39,7 grade, la 12 aprilie 2020.

De obicei, luna august este cea mai caldă lună a anului pe insula din Caraibe.

La sfârșitul lunii martie 2024, ONU a arătat că anul 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată. Temperatura medie la suprafața globului fiind de 1,45 grade Celsius.

Și în 2024 este posibil să se înregistreze temperaturi record, arată raportul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *