A murit fostul președinte maghiar Laszlo Solyom: „Un jurist implicat în tranziţia democratică şi abolirea pedepsei capitale”

A murit fostul președinte maghiar Laszlo Solyom: „Un jurist implicat în tranziţia democratică şi abolirea pedepsei capitale”

Fostul preşedinte maghiar Laszlo Solyom a murit duminică, 8 octombrie, la vârsta de 81 de ani, „după o lungă suferință”, transmite agenția France Presse, preluată de Agerpres.

Jurist de formație, Laszlo Solyom s-a născut la 3 ianuarie 1942 la Pecs şi a fost preşedinte al Ungariei din 2005 până în 2010, după ce a fost primul preşedinte al Curţii Constituţionale, din 1990 până în 1998.

Sub conducerea sa, Curtea Supremă maghiară a decis în legătură cu abolirea pedepsei cu moartea, avortul şi despăgubirile pentru victimele comunismului, printre altele.

„Trebuie să ne ridicăm împotriva nedreptăţilor intolerabile”, a spus el, într-un interviu la radioul naţional maghiar, în 2005.

Fidel principiilor sale, din 1987 a jucat un rol activ în schimbarea regimului comunist din ţara sa.

Membru fondator al Forumului Democrat (MDF, conservator), partidul care a câştigat primele alegeri libere în 1990, el s-a autosuspendat imediat ce a fost chemat să facă parte din Curtea Constituţională.

După studii în oraşul natal şi în Germania, a lucrat la Institutul de Drept al Academiei de Ştiinţe (1969-1983) şi apoi ca profesor de drept la Universitatea ELTE (1983-1989).

În ciuda criticilor sale la adresa Constituţiei Ungariei care limitează independenţa sistemului judiciar adoptată de Viktor Orban din 2011 şi în ciuda distanţării sale de guvernul ungar, premierul naţionalist i-a adus un omagiu pe Facebook.

Fostul preşedinte al Ungariei, „un mare profesor de Drept, a murit. Dumnezeu să-l odihnească pe Laszlo Solyom!”, a scris Orban, însoţindu-şi mesajul cu o fotografie cu ei împreună.

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *