A murit George Cușnarencu. Scriitorul și fostul redactor-șef al revistei Magazin avea 72 de ani

A murit George Cușnarencu. Scriitorul și fostul redactor-șef al revistei Magazin avea 72 de ani

George Cușnarencu, unul dintre cei mai buni prozatori ai „Generației ’80”, premiat de Uniunea Scriitorilor și de Academia Română, a murit la 72 de ani, a anunțat joi, 3 august, Uniunea Scriitorilor din România.

George Cușnarencu s-a născut în 1951 la Dorohoi, în județul Botoșani. El a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București în 1977. Ca student, a frecventat cenaclul Junimea, condus de profesorul și criticul Ovid Crohmălniceanu, și a participat la cunoscuta antologie Desant 83 a acestui cenaclu. 

Scriitorul botoșănean a debutat în volum cu proză scurtă, Tratat de apărare permanentă, în 1983. El a publicat mai multe romane, printre care: Tangoul memoriei, Dodecaedru, Ultimul Isus, magnificul, Călătoria Luceafărului, Requiem, Trandafirul Tăcerii Depline, Săptămâna Patimilor, Piața Aristotel, Colonia Penitenciară Oranj.

Ca ziarist, George Cușnarencu a lucrat multă vreme în calitate de redactor-șef al revistei de popularizare a științei Magazin.

El a primit Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România în 1984, Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române în 1993, dar și Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, acordat de fostul președinte Ion Iliescu în 2004.

Cei care vor să își ia rămas bun de la George Cușnarencu o pot face vineri, 4 august, la Capela Cimitirului Sf. Vineri din București. Înmormântarea va fi sâmbătă, în același loc, la ora 11:30.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *