Accident cu o ambulanță navală pe Dunăre

Rmag Breaking News

Patru persoane, printre care un copil, aflate într-o şalupă a unui serviciu privat de ambulanţă din judeţul Tulcea, au fost implicate într-un accident produs, miercuri, pe braţul Chilia al Dunării, graniţa româno-ucraineană, în apropiere de Tatanir.

Reprezentantul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), Radu Sicinschi, a declarat că minorul şi mama acestuia veneau de la Chilia Veche la Tulcea pentru un control medical, în condiţiile în care copilul prezenta afte bucale şi o stare febrilă, atunci când s-a petrecut accidentul în urma căruia şalupa a intrat în mal.

„Conducătorul şalupei şi asistenta medicală au politraumatisme. Copilul şi mama sunt fără probleme. La faţa locului, se deplasează trei mijloace de intervenţie, o şalupă a SAJ, un elicopter din Galaţi şi altul din Constanţa. În funcţie de ce vor constata colegii după evaluarea pacienţilor, se va decide unde vor fi transportaţi pacienţii”, a precizat medicul Radu Sicinschi.

În sprijinul victimelor, intervine şi un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta cu o ambarcaţiune.

Căpitănia Portului Tulcea a început ancheta pentru a stabili circumstanţele producerii evenimentului.

The post Accident cu o ambulanță navală pe Dunăre appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *