Accident cu trei victime pe drumul care leagă Timișoara de granița cu Serbia, după ce un șofer a intrat pe contrasens și a lovit o altă mașină

Accident cu trei victime pe drumul care leagă Timișoara de granița cu Serbia, după ce un șofer a intrat pe contrasens și a lovit o altă mașină

Accident rutier a avut loc, joi, în localitatea Voiteg, pe DN 59 care leagă Timişoara de frontiera cu Serbia, după ce un șofer de 18 ani a pătruns pe contrasens și a lovit o mașină în care se aflau trei persoane, relatează News.ro și Opinia Timișoarei.

În urma impactului puternic, toate cele trei persoane aflate în mașina lovită au fost rănite, două având nevoie de descarcerare.

„Un tânăr în vârstă de 18 ani a condus un autoturism pe DN 59, dinspre localitatea Voiteg spre Jebel, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de către un bărbat de 30 de ani, care circula pe sensul opus de mers. În urma impactului au rezultat 3 victime, respectiv pasagerele şoferului, în vârstă de 18 ani, respectiv o femeie de 43 de ani şi o tânără de 19 ani, precum şi conducătorul auto în vârstă de 30 de ani”, a transmis IPJ Timiş.

Persoanele rănite, care prezentau multiple traumatisme, au fost duse la spital în stare conştientă şi cooperantă.

La fața locului au acționat pompierii din cadrul Secţiei Deta şi Detaşamentului 2 Timişoara cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere şi un echipaj SMURD. De asemenea, au fost alocate și două ambulanţe SAJ.

În cauză poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

FOTO: ISU Timiș

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *