Cum pot contribui statele occidentale la prăbușirea regimului dictatorial al lui Aleksandr Lukașenko? Răspunsul e dat de Andrei Sannikov, politician de opoziție din Belarus, într-un interviu pentru publicația independentă Meduza: prin sancțiuni drastice, cu scopul unic de a-i elibera pe toți deținuții politic. „Va schimba imediat peisajul politic din Belarus și va crea o fereastră de oportunitate.”
Numai în 2023, peste 1.600 de bieloruși au fost condamnați din rațiuni politice, potrivit Centrului pentru Drepturile Omului Viasna.
Andrei Sannikov locuiește în exil, la Londra, din 2012. Politicianul în vârstă de 69 de ani a fost principalul opozant al lui Aleksandr Lukașenko în timpul alegerilor prezidențiale din 2010. Scrutinul a fost câștigat în mod covârșitor de Lukașenko, iar țările vestice au denunțat procesul electoral drept o farsă și un afront la democrație. După alegeri, Sannikov a fost arestat în timpul unui protest pașnic și a fost închis într-o unitate a KGB din Minsk.
Amnesty International l-a declarat prizonier politic. În detenție, Sannikov a fost bătut, torturat și ținut în izolare timp de două luni. Autoritățile au pus presiune pe el să iasă din politică, în vreme ce soția sa, jurnalista Irina Halip, avertiza că viața soțului ei e pusă în pericol în închisoare. După 16 luni, Andrei Sannikov a fost eliberat prin grațiere și a părăsit țara.
De atunci, a rămas un avocat al unui Belarus „liber, democratic și european”, după cum declara într-un interviu pentru publicația rusă în exil Meduza. „Acum, prioritatea noastră este să ajutăm deținuții politic, pentru că cifrele sunt îngrozitoare: oficial, apărătorii drepturilor omului au recunoscut aproximativ 2.000, dar asta se datorează și faptului că n-au avut încă timp să proceseze toate cazurile, iar represiunea continuă zilnic”, spune opozantul lui Lukașenko.
Andrei Sannikov / Profimedia
Vestul a abordat greșit Belarusul
– Cât de atentă mai este comunitatea internațională la ce se întâmplă în Belarus și la rolul pe care regimul Lukașenko îl are în războiul Rusiei contra Ucrainei?– Problema nu este una de atenție, ci de atitudine, pentru că Belarus nu este încă recunoscut ca un factor de securitate important în regiune și în lume. Din punctul meu de vedere, dacă democrațiile occidentale ar fi fost mai ferme în a ajuta mișcarea democratică din Belarus în 2020 (când au avut loc cele mai mari proteste din istoria țării, în timpul alegerilor prezidențiale, n.r.), în a spori sancțiunile împotriva regimului și în a ne ajuta să scăpăm de Lukașenko, n-ar mai exista un război în Ucraina, deoarece Kremlinul avea nevoie de această rampă de lansare pentru a ataca.
– Sancțiunile impuse Belarusului au slăbit regimul în vreun fel? – Sancțiunile sunt mai semnificative decât înainte, dar ele nu reprezintă o strategie. Sancțiunile trebuie aplicate pentru a salva viețile oamenilor și de aceea eu pledez mereu pentru sancțiuni din ce în ce mai puternice, cu unicul scop de a cere eliberarea tuturor prizonierilor politic. Cred că sancțiunile nu sunt suficiente, pentru că, chiar și cu cei mai vocali critici ai regimului, ca Polonia sau Lituania, Belarusul și-a crescut cifra de afaceri comercială. E un fel de ipocrizie deci: criticăm regimul, dar nu suntem împotriva comerțului cu el. Știm că asta e o problemă presantă azi, din cauză că regimurile din Kazahstan, Uzbekistan și Kârgâzstan ajută Rusia și Belarusul să evite sancțiunile.
– Cum vedeți riscul unei escaladări nucleare a războiului din Ucraina, chestiune care a fost dezbătută mult pe parcursul ultimilor doi ani?– Mă îngrijorează doi lunatici: Putin și Lukașenko. Armele nucleare sunt destul de sofisticate, dar, așa cum a dovedit-o timpul, sunt controlate destul de bine. Așadar, nu armele nucleare mă îngrijorează, ci acești nebuni, pentru că ei sunt într-adevăr oameni care nu au nicio restricție morală.
„Victoria Ucrainei va aduce Belarusul mai aproape de libertate”
– Care este acum situația opoziției în Belarus? Cât de eficienți sunt politicienii opoziției care lucrează în exil?– Să fiu sincer, nu vreau să intru în detalii pe acest subiect. Este bine-cunoscut faptul că sunt critic la adresa Svetlanei Tihanovskaia, pentru că creează așteptări pe probleme pe care nu le poate rezolva. Însă mă bucur că toți liderii opoziției, chiar și cei aflați în închisoare, luptă împotriva regimului. Și cred că există o sinergie, în ciuda relațiilor diferite din cadrul opoziției.
– Cum vedeți viitorul Belarusului după încheierea războiului din Ucraina? Unii experți spun că ar putea deveni doar o monedă de schimb într-un potențial aranjament postbelic.– Mă tem și eu foarte mult că Belarus va deveni o monedă de schimb. Și, apropo de Tihanovskaia, din păcate, ea nu este un lider puternic, care să se opună cu hotărâre acestui lucru. De aceea trebuie să ne concentrăm asupra păstrării independenței noastre și să nu permitem ca Belarusul să fie folosit ca monedă de schimb în acorduri, fie, să zicem, „pe sub masă”, fie pe masă.
<strong>Dar e important să includem Belarusul în negocierile de securitate. Fără un Belarus democratic, uitați de garanțiile de securitate pentru Ucraina, deoarece Belarus va fi întotdeauna o trambulină pentru Rusia.</strong>
Cred că, într-adevăr, victoria Ucrainei va aduce Belarusul mai aproape de libertate și, probabil, regimul va cădea. Acum, sugestia mea – și o discut cu prietenii noștri din străinătate – este să începem cu Belarus: ajutați-ne să scăpăm de regimul lui Lukașenko și va fi mai ușor să vă ocupați de Putin. E mult mai ușor și mai ieftin să te ocupi de acest dictator din Belarus. Și nu băgați de seamă ce va spune Putin dacă Occidentul va deveni mai hotărât în sprijinul său pentru forțele democratice din Belarus. Atitudinea față de Belarus trebuie să fie aceea că nu Moscova decide. În 2020, poporul din Belarus a demonstrat întregii lumi că vrea să fie liber și să scape de Lukașenko.
Când avansez această perspectivă atât de diferită, prietenii noștri întreabă: cum să facem asta? Răspunsul meu este: introduceți sancțiuni extrem de dure cu o singură cerință – toți prizonierii politici să fie eliberați. Va schimba imediat peisajul politic din Belarus și va crea o fereastră de oportunitate. Apoi putem cere alegeri și putem proceda spre atingerea obiectivelor noastre prin metode nonviolente. Acesta e cel mai bun scenariu pentru regiune.
De ce se teme Lukașenko?
– Ați fost eliberat din închisoare în 2012 pentru că Lukașenko v-a grațiat ca urmare a presiunii internaționale. Ar funcționa același mecanism pentru eliberarea actualilor prizonieri politici din Belarus?– Da, dar trebuie să fie o presiune reală. De ce s-a speriat Lukașenko atunci? Pentru că, în martie 2012, Uniunea Europeană a introdus primele sancțiuni economice împotriva regimului lui Lukașenko, iar în aprilie, prietenul meu Dmitri Bondarenko și cu mine am fost eliberați.
Pentru că numele meu era destul de cunoscut, deoarece aveam contacte internaționale foarte bune, atenția era îndreptată asupra mea, iar Lukașenko a calculat foarte cinic că, dacă mă va elibera pe mine și pe Bondarenko, care era managerul meu de campanie, Occidentul va renunța. Și asta s-a întâmplat: au încetat să mai introducă sancțiuni.
– Dar a face presiuni pentru a elibera mii de oameni este în mod cert diferit. Credeți că ar funcționa aceeași metodă?– Într-adevăr, nu erau atât de mulți prizonieri politici atunci. Dar asta nu înseamnă că nu se poate face nimic acum. Lukașenko e foarte vulnerabil, din cauză că economia lui e într-o stare proastă. Dacă sunt introduse sancțiuni reale și dure, dacă sunt închise portițele de scăpare și dacă sunt dați în vileag politicienii și oamenii de afaceri occidentali care îl ajută pe Lukașenko să evite sancțiunile, atunci va funcționa, credeți-mă!
Mereu am spus că oamenii nu sunt „ținuți” în închisorile din Belarus, ci sunt uciși acolo. Cunoaștem deja cazuri. De exemplu, n-am primit nicio informație despre Mikalai Statkevici (politician de opoziție, arestat în 2020) timp de peste nouă luni. Vă puteți imagina? Există o inițiativă foarte bună a Libereco, grupul germano-elvețian pentru drepturile omului, numită „Nași pentru deținuții politic”, unde sunt înscrise multe personalități – parlamentari, politicieni – însă nu sunt activi. Nu bombardează autoritățile cu scrisori – știu că acest lucru ajută –, nu cer ca Crucea Roșie să meargă în închisori și nu solicită ca delegațiile parlamentare să vadă dacă oamenii din închisori mai sunt în viață.
S-ar putea face multe. Sunt puțin obosit, dar, desigur, nu voi înceta să le cer să facă mult mai mult decât se face acum. Din moment ce am fost acolo, este foarte dificil emoțional chiar și să mă gândesc la deținuți politic precum Palina Șarenda-Panasiuk, care este cea mai curajoasă femeie din Belarus, care se ridică împotriva sistemului, îi numește bandiți și criminali și nu recunoaște niciuna dintre sentințele și pedepsele ei. A fost bătută crunt în închisoare și i s-au refuzat asistența medicală și medicamentele. Uneori este atât de greu, încât noaptea mă gândesc că sunt într-o celulă. Este un coșmar când mă gândesc la prietenii mei de acolo.
