Rânca a înregistrat unul dintre cele mai slabe sezoane de schi, din ultimii 40 de ani

Rânca a înregistrat unul dintre cele mai slabe sezoane de schi, din ultimii 40 de ani

La Rânca s-a înregistrat unul dintre cele mai slabe sezoane de schi, din ultimii 40 de ani, după cum spune șeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu. Din această cauză s-a anulat și un concurs de schi care devenise o tradiție locală.

Concurs internațional, anulat din cauza lipsei zăpezii

Este foarte puțin probabil ca în următoarele săptămâni să mai ningă constistent în așa fel încât să se prelungească sezonul de schi din acest an în stațiunea Rânca, scrie G4media.

„A fost printre cele mai slabe sezoane de schi din ultimii 40 de ani. A nins puțin. A funcționat mai mult pârtia din centrul stațiunii și acolo pentru că au tunuri de zăpadă. Acesta a fost norocul și că a mai dat câte o ninsoare din când în când. În rest, foarte slab. Șanse mici să mai vedem ceva consistent.

A fost și motivul pentru care din cauza lipsei zăpezii am anulat acel concurs internațional dedicate salvatorilor montani din România și din străinătate. Nu am avut altă variantă decât să renunțăm la desfășurarea acestui concurs cu rol de pregătire dedicat echipelor de salvatori montani din România și din alte state europene. Aveam nevoie de zăpadă și foarte multe exerciții impuneau existența zăpezii”, a menționat Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj.

Proprietarii unităților de cazare din Rânca au început diferite demersuri pentru ca lucrările de deszăpezire a Transalpinei din acest an să se face mai devreme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *