Accident dramatic în Satu Mare: Un tânăr de 28 de ani a murit după ce a furat un taxi și a intrat cu el în scara unui bloc

Accident dramatic în Satu Mare: Un tânăr de 28 de ani a murit după ce a furat un taxi și a intrat cu el în scara unui bloc

 

Un accident tragic a avut loc în dimineața de sâmbătă, în Satu Mare. Un tânăr de 28 de ani a intrat cu taxiul pe care-l furase într-un bloc și a murit.

Totul s-a petrecut în primele ore ale dimineții de sâmbătă, în jurul orei 4:30, pe strada Aurora, unde o mașină a intrat în plin în scara unui bloc, potrivit ISU Satu Mare.

Echipajele de intervenție au găsit la fața locului o persoană  aflată în stop cardio respirator. 

La fața locului s-au deplasat 12 pompieri, cu o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor. A fost solicitat și sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare.

Bărbatului i s-au aplicat manevre de resuscitare, însă în cele din urmă a fost declarat decedat.

Tânărul de 28 de ani, client al unui taximetru, nu a vrut să achite contravaloarea cursei și a izbucnit un scandal între cei doi, potrivit presasm.ro.

Până să vină colegii taximetristului, care i-a chemat, tânărul i-a furat mașina, reușind să se urce la volan și să plece în trombă.

Însă puțin mai târziu, tânărul a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina în scara unui bloc și a murit.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul mortal.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *