Sâmbăta morților – 4 noiembrie 2023. Cea mai puternică rugăciune rostită pentru cei adormiți

Sâmbăta morților – 4 noiembrie 2023. Cea mai puternică rugăciune rostită pentru cei adormiți

 

Sâmbăta morților, 4 noiembrie 2023. Moșii de toamnă. Rugăciuni de Sâmbăta morților. În privinţa aceasta sunt rugăciuni alcătuite pentru sufletele celor adormiţi şi în Evhologhiul lui Serapion de Thmuis (Egipt) din secolul al IV-lea, în care se spune: „Te rugăm Dumnezeule şi pentru cei adormiţi, a căror pomenire s-a făcut, sfinţeşte aceste suflete, căci tu pe toate le cunoşti; sfinţeşte-i pe cei adormiţi în Domnul şi numără-i cu puterile Tale cele sfinte (îngerii) şi dă-le lor şi sălăşluire întru împărăţia Ta”.

Sâmbăta morților, 4 noiembrie 2023. Moșii de toamnă. Rugăciuni de Sâmbăta morților. Despre obiceiul de a face rugăciuni de mijlocire pentru cei morţi sunt menţionări la Sfinţii Părinţi şi Scriitori bisericeşti din secolul al II-lea, la Sfântul Ignatie al Antiohiei, Tertulian, Sfântul Ciprian al Cartaginei, apoi începând cu secolul al IV-lea mărturiile devin numeroase, dintre cei mai importanţi Sfinţi Părinţi poate fi menţionat Sfântul Ioan Gură de Aur.

Sâmbăta morților, 4 noiembrie 2023. Moșii de toamnă. Rugăciuni de Sâmbăta morților.  Ierarhul antiohian îl defineşte pe om drept „împrumut cu dobândă vremelnică a vieţii: datorie fără amânare a morţii” şi prin aceasta îi arată efemeritatea, căci el este „astăzi în bogăţie, mâine în mormânt. Astăzi îmbrăcat cu profir, iar mâine dus la mormânt”.

„Astăzi în multe avuţii, iar mâine în coşciug. Astăzi cu cei ce-l linguşesc, iar mâine cu viermii. Astăzi este, iar mâine nu mai este”, şi îndeamnă la purtare de grijă pentru folosul celor care au răposat: „Să le dăm lor ajutorul ce li se cuvine, adică milostenii şi prinoase, căci aceasta le aduce uşurare, mare câştig şi folos”.

Sursa: basilica.ro

 

Cea mai puternică rugăciune de Moșii de toamnă, pentru mântuirea celor adormiți Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.

Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!

Sursa: doxologia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *