Accident feroviar în Bușteni – 3 persoane încarcerate

Accident feroviar în Bușteni – 3 persoane încarcerate

Update, ora 13.10

Circulația feroviară pe relația Sinaia – Bușteni oprită temporar, din cauza unui accident rutier înregistrat la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 129+890. 

Trenul IR 11031, care circula pe firul I surprinde un auto, care, din primele informații, s-a înscris în traversare fară să se asigure, fiind lovit de tren și proiectat pe celălat fir (firul II), de unde venea trenul R 3002.

Din informațiile transmise de personalul prezent la locul accidentului rutier, IR 11031 își poate continua traseul după acordul Poliției, însă trenul R 3002, care are avarii la vagonul nr. 2, în urma impactului, va fi retras în stația Bușteni, iar călătorii vor fi preluați, la ora 14.00, de trenul R 3026.

Știrea inițială:

Un accident grav a avut loc în Bușteni, duminică. Un tren a lovit un autoturism. În mașină se pare că se aflau 3 persoane care au rămas încarcerate. Iată comunicatul autorităților:

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sinaia intervin în aceste momente pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor, descarcerarea și acordarea primului ajutor medical în cazul producerii unui accident feroviar in Busteni.

La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, precum și ambulanțe SAJ, în sprijin.

Din primele informații primite de la fața locului, în eveniment a fost implicat un autoturism la bordul căruia se afla 3 persoane (un minor), încarcerați, cu diferite traumatisme, insa conștienți. Se acționează pentru extragerea victimelor. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *