Accident grav pe DN1 – Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Accident grav pe DN1 – Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

 

”La acest moment traficul rutier se desfăsoară cu restricţii pe DN1, în zona localităţii Perşani, ca urmare a unui accident de circulaţie, ce a avut loc cu puţin timp în urmă. În accident sunt implicate 6 autovehicule”, a transmis, duminică, IPJ Braşov.

Sursa citată a precizat că 2 persoane, ocupanţi în autovehicule, beneficiază de sprijin medical.

La faţa locului sunt prezente echipaje ale Poliţiei Rutiere şi Serviciului Criminalistic şi se efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul.

”Din cauza poziţiei vehiculelelor, circulaţia rutieră este blocată pe un sens de mers, drept pentru care vehiculele sunt dirijate în mod altermativ pe banda de mers disponibilă, urmând a fi redată, în integralitate, după finalizarea activităţilor de cercetare şi îndepărtarea vehiculelor avariate de pe carosabil”, a mai transmis sursa citată.

Din cauza valorilor de trafic ridicate la acest moment pe DN1, Poliţia Braşov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă în condus şi să respecte semnalizarea rutieră.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *