Accident mortal în Slovacia. O mașină și un TIR s-au ciocnit frontal

Accident mortal în Slovacia. O mașină și un TIR s-au ciocnit frontal

Un accident grav a avut loc în Slovacia, în urma căruia un tânăr de 34 de ani a murit pe loc. Acesta a intrat pe contranses și s-a izbit frontal de un TIR cu numere de Argeș.

Cum s-a produs accidentul

Incidentul s-a petrecut luni dimineața, între Ružomberok şi Donovaly, în nordul Slovaciei. Șoferul de 34 de ani a intrat pe contrasens și s-a ciocnit de un TIR care circula regulamentar. Pentru că impactul a fost foarte puternic, mașina a rămas blocată sub mastodont, iar șoferul a murit pe loc, conform observatornews.

Șoferul român de TIR, care transporta piese auto, a declarat că mașina a intrat brusc pe contrasens, deși porțiunea de drum pe care circula era una dreaptă. El a încercat să evite impactul, dar nu a reușit.

Șoferul român, testat cu etilotestul

Polițiștii au securizat zona pentru a face cercetări la fața locului, au restricționat circulația pe o singură bandă, iar pompierii au luat măsurile de prevenire a unui incendiu, în condițiile în care din mașină ieșea fum.

Șoferul TIR-ului a fost testat privind consumul de alcool și rezultatul a fost negativ.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *