Accidente pe drumurile din Prahova din cauza condițiilor meteo

Accidente pe drumurile din Prahova din cauza condițiilor meteo

Mai multe accidente au avut loc miercuri pe drumurile din Prahova, din cauza ploii abundente. În apropierea orașului Mizil, o femeie a fost grav rănită după ce a efectuat o manevră periculoasă.

 

Șoferița a pierdut controlul volanului

 

Conducătoarea vehiculului, în vârstă de 54 de ani, a pierdut controlul autovehiculului. Aceasta s-a izbit de un TIR în timp ce efectua o depășire, de pe celălalt sens de mers.

 

Camionul a frănat brusc, iar o mașină aflată în spatele său nu a mai putut evita impactul și a intrat sub el, potrivit Știrile ProTv.

 

În zonă, salvatorii au cerut un elicopter pentru transportarea femeii grav rănite la spital, dar din cauza condițiilor meteo, acesta nu putea ateriza, așadar a fost chemată o ambulanță pentru Terapie Intensivă.

 

Alt accident s-a produs miercuri pe DN1A

 

La scurt timp după accidentul produs în Mizil, un alt incident a avut loc pe Drumul Național 1A, unde două mașini s-au ciocnit pentru că nu păstrau distanța regulamentară.

 

Trei persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, nefiind necesară transportarea lor la spital.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *