Aceștia sunt câinii care trăiesc cel mai mult. Poți să te bucuri de ei în viața ta până la 20 de ani

Aceștia sunt câinii care trăiesc cel mai mult. Poți să te bucuri de ei în viața ta până la 20 de ani

Ei sunt câinii care trăiesc cel mai mult. Te poți bucura de aceste rase în viața ta chiar și până la 20 de ani. Iată care sunt rasele cele mai longevive.

Câinii care trăiesc cel mai mult, chiar și până la 20 de ani

Câinele este cel mai bun prieten al omului, motiv pentru care multe persoane preferă acest animal de companie. Sunt jucăuși, loiali și le oferă stăpânilor afecțiune ani buni.

Din nefericire, câinii nu trăiesc la fel de mult ca oamenii, însă unele rase trăiesc mai mulți ani decât altele și pot ajunge chiar și până la 20 de ani.

În funcție de rasa lor și de modul în care sunt îngrijiți, câinii trăiesc diferit. Rasele mai mici de câini trăiesc, în general, mai mult decât cele mai mari.

Predispozițiile genetice, dar și starea de sănătate generală influențează durata de viață a unui câine. Stăpânii trebuie să le asigure o dietă corespunzătoare și să facă vizite regulate la medicul veterinar.

Dar care sunt, însă, rasele de câini care trăiesc cel mai mult? Cei mai mulți sunt de talie mică sau medie. De exemplu, cei din rasa Yorkshire Terrier au o speranță de viață medie de 12 – 15 ani. Sunt câini de talie mică, iar rasa lor este, în principiu, destul de sănătoasă.

Câinii din rasa Chihuahua trăiesc, însă, chiar mai mult. În general, aceștia trăiesc între 12 și 20 de ani. Este cea mai mică rasă de câini din lume și nu este predispusă la probleme de sănătate.

Pudelul poate avea o viață destul de lungă, atâta timp cât este sănătos de-a lungul vieții și beneficiază de îngrijirea necesară. Acești câini au o durată de viață medie de 10 – 18 ani, în funcție de dimensiune, deoarece există mai multe.

Ce alte rase de câini sunt longevive

De asemenea, câinii Shih Tzu, care sunt foarte prietenoși, au o speranță medie de viață de 10 – 18 ani, dacă nu dezvoltă probleme de sănătate. Au o față brahicefalică strivită, ceea ce le poate cauza probleme de respirație și supraîncălzire, potrivit petmd.com.

Câinii din rasa Beagle, care sunt foarte îndrăgiți, au o durată de viață de 10 – 15 ani. Aceștia pot trăi chiar și mai mulți ani dacă sunt sănătoși de-a lungul vieții.

Pinscher-ul german are o durată medie de viață de 12 – 16 ani, în timp ce câinii din rasa Bichon Frise trăiesc, în medie, între 12 și 15 ani. Aceeași speranță de viață este și pentru cei din rasa Cairn Terrier, dar și pentru Bichon Maltese.

Shiba Inu este o rasă foarte îndrăgită la nivel mondial, iar acești câini pot trăi între 13 și 16 ani, în medie. Câinii din rasa Cavalier King Charles Spaniel au, în medie, o durată de viață de 12 – 18 ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *