Acte necesare pentru cadastru și intabulare

Acte necesare pentru cadastru și intabulare

În cazul în care ți-ai propus să cumperi sau să vinzi un teren, un apartament ori o casă este necesar să fii la curent cu toate noutățile, dar și să cunoști foarte bine toate modificările legislative care apar în acest domeniu. Pentru a putea realiza tranzacția de vânzare, pentru a obține o ipotecă sau pentru a plăti un impozit corect către stat, proprietarii bunurilor imobile trebuie să solicite așa-numita încadrare cadastrală și intabularea respectivului imobil. Dacă ai nevoie de cadastru și de intabulare, însă nu îți este clar în ce constau și de ce documente ai nevoie pentru acestea, îți vom oferi în acest articol toate informațiile de care ai nevoie.

Ce este cadastrul

De-a lungul timpului, cadastrul a evoluat de la un simplu instrument folosit în activitatea de inventariere a resurselor funciare pentru stabilirea impozitelor, până la un sistem integrat, care joacă un rol crucial într-o epocă în care și-a lărgit domeniul de aplicare.

Potrivit site-ului e-cadastru.ro, cadastrul a ajuns să fie în ziua de azi o componentă esențială a sistemului unic, complex și obligatoriu, prin care se ține evidența tehnică, economică și juridică a tuturor bunurilor imobile situate pe un anumit teritoriu administrativ. Ne referim aici la pământuri, păduri, ape, case, apartamente, etc..

Documentația de cadastru este alcătuită din două părți: 

partea tehnică – descrie imobilul din punct de vedere tehnic (planul de încadrare în zonă și reprezentarea acestuia pe hartă);
partea juridică – conține actele care stau la baza dreptului de proprietate. 

Originea cuvântului „cadastru

Referitor la originea cuvântului cadastru există mai multe ipoteze. Una dintre acestea spune că termenul provine de la cuvântul grecesc katastikhon. Acesta este format din prefixul kata, care înseamnă „de sus în jos”, și din cuvântul stikhon, care se poate traduce prin „registru de impunere”, „carte de însemnări” sau „carte de comerț”.

De asemenea, în limba latină există un termen similar, capitastrum, care face referire la „impozitul pe capul familiei” (capitatio). În forma sa actuală pe care o știm cu toții astăzi cuvântul cadastru a apărut pentru prima dată, sub forma catastico, într-un document ce datează din anul 1185, descoperit în orașul italian Veneția, potrivit enciclopediei online Wikipedia.

În câte moduri se realizează cadastrul

Este important de știut și faptul că documentația cadastrală este necesară pentru înstrăinarea unui imobil (vânzare-cumpărare, donație sau moștenire), pentru situațiile în care este necesară instituirea unei ipoteci asupra unui imobil și pentru situațiile în care se dorește o garanție sigură asupra dreptului de proprietate a imobilului. Există două modalități de realizare a cadastrului: cadastrul general (sistematic) și cadastrul sporadic.

Cadastrul general este realizat prin măsurarea tuturor imobilelor de pe raza unei unități administrativ-teritoriale sau a unui sector cadastral, identificarea tuturor proprietarilor și a celorlalți titulari de drepturi reale sau personale asupra imobilelor, concomitent cu deschiderea cărților funciare pentru toate imobilele. Cadastrul sporadic se realizează prin măsurarea pe rând a imobilelor de pe raza unei unități administrativ teritoriale sau a unui sector cadastral și deschiderea pe rând a cărților funciare sau actualizarea celor existente, la cererea beneficiarilor direct interesați, se mai menționează pe site-ul e-cadastru.ro.

Ce este registrul de publicitate imobiliară

Sistemul de evidență al cadastrului are ca rezultat înscrierea imobilului în registrul de publicitate imobiliară. Registrul de publicitate imobiliară se ține de către biroul teritorial din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) în a cărui rază teritorială de activitate este situat imobilul. Acesta are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor și faptelor juridice care se referă la imobilele aflate pe același teritoriu administrativ și este realizată de către oficiile teritoriale de cadastru (OCPI) pentru imobilele situate în raza de activitate a acestora.

Registru de publicitate imobiliară se întregește cu registrul de intrare, cu planul cadastral, cu registrul cadastral al imobilelor și indică numărul cadastral al imobilelor și numărul de ordine al cărților funciare în care sunt înscrise. Acesta este organizat într-un index alfabetic al proprietarilor și conține o mapă în care se păstrează cererile de înscriere alături de un exemplar al înscrisurilor constatatoare ale actelor sau faptelor juridice supuse înscrierii.

Ce funcții are cadastrul

După cum spuneam, cadastrul face parte din sistemul unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică a tuturor imobilelor de pe un teritoriu administrativ. În același timp, cadastrul îndeplinește o serie de funcții importante, după cum urmează:

funcția tehnică – determină poziția, configurația și dimensiunile suprafețelor parcelelor și ale construcțiilor pe destinații, categorii de folosință și proprietari.
funcția economică – subliniază elementele de ordin tehnic care sunt necesare pentru stabilirea valorii de impozitare a imobilelor, precum și pentru calcularea impozitelor asupra veniturilor realizate din tranzacții imobiliare.
funcția juridică – identifică proprietarul unui imobil pe baza actului de proprietate și prin înscrierea în cartea funciară.

Ce este extrasul de carte funciară

Cadrul legal care face referire la extrasul funciară este reprezentat de Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Aceasta descrie și stabilește circumstanțele admise în care funcționează documentele cadastrale de bază și maniera în care acestea pot fi folosite. „Cadastrul și cartea funciară formează un sistem unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică, de importanță națională, a tuturor imobilelor de pe întregul teritoriu al țării”, se precizează la art. 1 din această lege. Un astfel de act vine în întâmpinarea cetățenilor cu informații importante referitoare la un imobil și asigură siguranța datelor transmise pentru ca procesele ulterioare să se desfășoare cursiv și să promoveze publicitatea imobiliară.

Documentația cadastrală este necesară pentru înstrăinarea unui imobil

Extrasul de carte funciară este un document oficial sub forma unui formular standard. În extras sunt menționate date importante legate de evidența imobilelor și terenurilor aflate în proprietatea unor persoane fizice sau persoane juridice, potrivit site-ului oficial al ANCPI (Agenția Națională de Cadastru și Publicitate). Informațiile sunt importante pentru proprietari, dar și pentru cumpărători și orice alte persoane interesate de starea juridică a unei proprietăți. Practic, extrasul de carte funciară este actul de identitate al imobilului tău.

Când ai nevoie de cadastru și de intabulare

Cadastrul și intabularea sunt necesare pentru actele notariale, atunci când persoanele interesate doresc să înstrăineze un imobil (vânzare-cumpărare, donație, moștenire, etc), când se dorește ipotecarea unui imobil (când vrei să faci un credit ipotecar și să garantezi cu imobilul), precum și pentru situațiile în care vrei o garanție sigură asupra dreptului de proprietate a imobilului.

Costurile aferente întocmirii cadastrului și intabulării se împart în două, onorariul firmei care întocmește documentația cadastrală și taxa percepută de OCPI.

Acte necesare cadastru și intabulare apartamente

Există mai multe situații în care vei avea nevoie de cadastru și de intabulare pentru apartament: la prima înscriere a apartamentului, atunci când ai cumpărat un apartament în rate, când ai făcut plata pe loc, când ai moștenit un apartament, l-ai dobândit prin sentință civilă sau judecătorească. În continuare, îți vom spune care sunt actele de care ai nevoie pentru realizarea cadastrului și a intabulării apartament, în funcție de modul în care acesta a fost obținut.

Apartament cumpărat de la instituții ale statului (ICRAL, ICVL, RAIAL, Imobiliara SA)

contract de vânzare-cumpărare sau contract de construire – copie legalizată;
proces verbal de predare-primire apartament – copie legalizată;
contract pentru plata în rate și adeverință de achitare integrală (doar pentru apartamentele cumpărate în rate) – copii legalizate;
schița apartamentului (dacă există) – copie xerox;
certificat de atestare fiscală – original;
CI/BI – copii xerox;

Apartament dobândit prin moștenire (succesiune)

certificat de moștenitor, inclusiv toate actele de proprietate invocate în certificatul de moștenitor – copii legalizate;
schița apartamentului (dacă există) – copie xerox;
certificat de atestare fiscală – original;
CI/BI – copii xerox;

Apartament cumpărat de la o persoană fizică/juridică

contract de vânzare-cumpărare, contract de schimb sau act de donație – copie legalizată;
schița apartamentului (dacă există) – copie xerox;
certificat de atestare fiscală – original;
CI/BI – copii xerox;

Apartament dobândit în instanță, în baza unei sentințe civile

sentință civilă cu mențiunea definitivă și irevocabilă – copie conformă cu originalul (duplicat) emis de judecătorie;
dovada achitării sultei (dacă există) – copie legalizată (n.n. – sulta este o sumă de bani plătită atunci când există o diferență valorică între bunurile împărțite printr-un partaj notarial sau judiciar ori schimbate cu prilejul încheierii unui contract de schimb);
schița apartamentului (dacă există) – copie xerox;
certificat de atestare fiscală – original;
CI/BI – copii xerox;

Situația apartamentelor dobândite în baza Legii nr. 112/1995

contract de vânzare-cumpărare – copie legalizată;
schiță anexă contract – copie xerox;
certificat de atestare fiscală – original;
CI/BI – copii xerox;

Acte necesare cadastru și intabulare terenuri

certificat fiscal pentru cadastru și intabulare – original;
acte de proprietate imobil:în cazul achiziționării de la o persoană fizică/juridică – contract vânzare-cumpărare – copie legalizată;în cazul dobândirii imobilului în baza unei sentințe civile sau Hotărâri Judecătorești – copii conforme cu originalul (duplicate) emise de judecătorie sau de tribunal;
în cazul dobândirii imobilului prin succesiune – certificat de moștenitor și acte de proprietate prin care defunctul a dobândit imobilul – copii legalizate;
acte de identitate proprietar/proprietari – copii xerox;

Acte necesare cadastru și intabulare construcții

certificat fiscal pentru cadastru și intabulare cu valoarea de impozitare a construcției – original;
extras de Carte Funciară pentru informare – original;
documentația cadastrală existentă a terenului – copie xerox;
autorizația de construire și proces verbal de recepție – copii legalizate;
releveele imobilului, întocmite de arhitect – copii xerox;
acte de proprietate care fac dovada proprietății terenului – copii xerox;
acte de identitate proprietar/proprietari – copii xerox.

Vezi ce ce acte sunt necesare pentru viză de flotant!

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *