Activista iraniană Narges Mohammadi, laureata Premiului Nobel pentru Pace din 2023, a intrat în greva foamei în închisoare

Activista iraniană Narges Mohammadi, laureata Premiului Nobel pentru Pace din 2023, a intrat în greva foamei în închisoare

Laureata Premiului Nobel pentru Pace în 2003, activista iraniană încarcerată Narges Mohammadi, a început greva foamei, în semn de protest față de lipsa îngrijirilor medicale pentru deţinuţi şi față de obligaţia ca femeile să poarte văl, a anunţat luni, 6 noiembrie, familia acesteia, potrivit agenției AFP, preluată de Agerpres.

“Narges Mohammadi şi-a informat familia că a intrat în greva foamei în urmă cu câteva ore. Suntem îngrijoraţi pentru sănătatea ei”, au transmis rudele activistei, într-un comunicat.

Narges Mohammadi, în vârstă de 51 de ani, arestată şi condamnată de mai multe ori, se află în detenţie în închisoarea Evin din Teheran, începând din 2021.

Narges Mohammadi are nevoie de spitalizare de urgență, spune familia

Joi, familia ei anunţase deja că activista, a cărei stare de sănătate este fragilă, s-a confruntat cu un refuz din partea închisorii la solicitarea de a fi transferată la spital pentru că nu voia să-şi acopere capul.

Conform unei electrocardiograme efectuate de un medic al închisorii, ea are nevoie de spitalizare de urgenţă, a precizat familia.

“Republica Islamică este responsabilă pentru tot ceea ce i se poate întâmpla iubitei noastre Narges”, mai scrie în comunicatul emis de familie.

Activistă împotriva pedepsei cu moartea şi pentru drepturilor femeilor, Narges Mohammadi a primit Premiul Nobel în octombrie pentru “lupta sa împotriva oprimării femeilor din Iran şi pentru promovarea drepturilor omului şi a libertăţii pentru toţi”.

Ea este una dintre feţele principale ale mişcării de revoltă “Femeie, viaţă, libertate” din Iran.

Mişcarea, în care femeile au renunţat la văl, şi-au tăiat părul şi au protestat pe străzi, a fost declanşată de moartea de anul trecut a unei kurde iraniene în vârstă de 22 de ani, Mahsa Amini, după ce a fost arestată la Teheran pentru încălcarea codului vestimentar islamic strict.

Protestele din Iran au fost reprimate dur.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *