Adela Popescu a dezvăluit ce se întâmplă în familia ei. „Sunt zile în care suntem egoiști”

Adela Popescu a dezvăluit ce se întâmplă în familia ei. „Sunt zile în care suntem egoiști”

Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt căsătoriți de 8 ani și au împreună trei băieți. Pe Instagram, prezentatoarea TV a făcut o dezvăluire neașteptată, luând prin surprindere pe toată lumea.

Cel mai mult ne place să mâncăm acasă, pe terasă. Sunt zile în care suntem egoiști și le dăm copiilor să mănânce înainte, ca să stea liniștiți, ca să mâncăm și noi liniștiți. Cum a fost în seara asta. Ei au mâncat ciorbă de perișoare și au mai ciugulit pe lângă pâine, avocado, brânză, anșoa.

Adulții, în speță, eu și Radu, creveți cu unt, usturoi și pătrunjel, cartofi dulci la cuptor și salată. Da, uneori, asta e ierarhia în familia noastră. Și vouă vi se întâmplă uneori să «dosiți» câte ceva numai pentru voi, oamenii mari?”, a transmis Adela Popescu, pe Instagram.

De ce Radu Vâlcan și Adela Popescu ascund chipurile copiilor

Adela Popescu și Radu Vâlcan au trei copii, însă aceștia evită să le arate fețele pe rețelele de socializare. Prezentatorul de la Antena 1 a explicat motivul pentru care ascunde fețele celor trei băieți.

Alexandru, Andrei și Adrian sunt cei trei băieți ai lui Radu Vâlcan și ai Adela Popescu. Cei doi părinți au decis că ar fi mai bine să evite să își expună copiii pe rețelele de socializare, astfel că de fiecare dată le ascund chipurile.

Prezentatorul de la „Insula iubirii” le-a explicat fanilor săi de ce a luat această hotărâre. „Tot sunt întrebat de ce nu arătăm chipul copiilor. Doamne, este o întrebare atât de grea.

Nu grea pentru mine, ci pentru că nu știu cum să răspund, să nu deranjez, să nu fiu înțeles greșit. Avem oameni aproape, chiar din familie, care nu o consideră o problemă. Nici eu nu o privesc neapărat așa. Doar că așa credem noi.

Am convingerea că nu este meritul nostru că ei sunt. Ei sunt pentru că așa au vrut, au vrut ca noi să fim ai lor. Și, când vor dori, conștient, va fi decizia lor. Punct!” a scris Radu Vâlcan în postarea sa de pe Instagram.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *