Adevăruri ascunse din telenovela suspendării Simonei Halep

După ce jurnaliştii lu’ Peşte Prăjit din România s-au întrecut în tentativa de “albire” a Simonei Halep, afişând un heirupism şi un fals patriotism menit să le crească audiența, dar care nu are nimic în comun cu meseria de jurnalist (fruntaşi pe ramură nu puteau fi decât cei de la Antena 3 CNN!), am decis să scriu acest material, în care să analizez faptele dintr-o perspectivă diferită, corectă, pur sportivă, fără simpatii/antipatii/lamentări/isterii, bazată pe fapte.

Încă de la bun început trebuie să fac câteva precizări absolut necesare:
1. Am fost singurul jurnalist româno-american de presă scrisă acreditat la US Open 2022, unde s-a întâmplat “nenorocirea” care a dus la suspendare;
2. De-a lungul anilor, m-am numărat printre susținătorii (uneori chiar printre sponsorii) Simonei Halep şi al altor jucătoare românce de tenis încă de când erau junioare (Mihaela Buzărnescu, Raluca Olaru sau Monica Niculescu pot confirma această afirmație). Mai mult, fiind român şi ziarist newyorkez, nu am lipsit la US Open în ultimii 25 de ani (cu excepțiaia perioadei pandemiei).
Dar să trec la subiect, începând cu prima întrebare: este Simona Halep vinovată? Categoric DA! De ce? Pentru că a consumat – cu sau fără ştirea ei – un produs interzis, Roxadustat, recomandat, probabil, de către antrenorul ei la acea vreme, Patrick Mouratoglou. Aici trebuie menționat faptul că verdictul în unanimitate (3-0) dat de judecătorii Curții internaționale arbitraj sportiv (TAS) NU ANULEAZĂ suspendarea Simonei Halep, ci doar o REDUCE, așa cum titrează corect majoritatea articolelor apărute în presa internațională. A doua întrebare: a știut Simona ce i se dă? și aici răspunsul este DA, sportiva noastră având deplină încredere în antrenorul și în echipa ei, dar neștiind, probabil, efectele și riscurile consumului de Roxadustat. Argumentul meu în sprijinul acestei afirmații este faptul că Simona a refuzat să se prezinte la interviuri exact la USOpen 2022, unde a pierdut în primul tur în fața unei necunoscute din Ucraina, Daria Snigur (2-6, 6-0, 4-6), după ce fusese supusă testului antidrog. De altfel, jucătoarea noastră a fost amendată pentru neprezentarea la interviuri (cu excepția Eurosport – unde avea un contract pe bani!). Această secretomanie “la locul faptei” a generat suspiciuni justificate, antrenorul Mouratoglou fiind acuzat că îi dicta elevei sale chiar și ce “avea voie” să spună la interviuri! Mai mult, francezul de origine greco-cipriotă acordă interviuri numai după ce agentul său primește întrebările! A greșit Simona având prea multă încredere în fostul antrenor al Serenei Williams și în echipa pe care acesta i-a impus-o încă de la începutul colaborării lor, când sportiva noastră a renunțat la românii care au ajutat-o să cucerească trofeele de Grand Slam de la Roland Garros, Wimbledon și alte mari turnee de tenis? Și aici răspunsul este DA. Această colaborare cu Mouratoglou a fost toxică din toate punctele de vedere pentru o sportivă învățată numai să muncească, dar care nu cunoaște, probabil, tot ce se întâmplă într-un sport unde se învârt foarte mulți bani și unde est-europenii sunt un os în gâtul celor care conduc destinele tenisului mondial profesionist!

The post Adevăruri ascunse din telenovela suspendării Simonei Halep appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *