Ajutorul disperat pe care îl caută Ucraina de la aliați. „Sunt sute de kilometri de câmpuri de mine”

Ajutorul disperat pe care îl caută Ucraina de la aliați. „Sunt sute de kilometri de câmpuri de mine”

Ucraina este în prezent cea mai minată țară din lume, iar armata sa suferă de un deficit de oameni și echipamente care să curețe liniile frontului, a declarat ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, într-un interviu pentru The Guardian, publicat duminică.

Într-un apel urgent către aliați, Reznikov a declarat că soldații ucraineni dezgroapă câte cinci mine la fiecare metru pătrat, amplasate de trupele rusești pentru a zădărnici contraofensiva Ucrainei.

Câmpurile vaste de mine pot fi traversate, dar este extrem de important ca aliații „să extindă și să accelereze” instruirea oferită deja de unele națiuni, a spus oficialul ucrainean.

„Astăzi, Ucraina este țara cea mai puternic minată din lume. Sunt sute de kilometri de câmpuri de mine, milioane de dispozitive explozive, în unele părți ale frontului, până la cinci mine pe metru pătrat”, a declarat Reznikov.

„Câmpurile de mine rusești sunt un obstacol serios pentru trupele noastre, dar poate fi depășit. Avem geniști calificați și echipamente moderne, dar sunt extrem de insuficiente pentru frontul care se întinde pe sute de kilometri în estul și sudul Ucrainei”, a deplâns oficialul ucrainean.

Fotografie cu un genist ucrainean care inspectează terenul în regiunea Zaporojie. Foto: Profimedia

Unele mine au fost puse de forțele ucrainene pentru a-și proteja propriile linii defensive, dar marea majoritate sunt rusești.

Președinele ucrainean Volodimir Zelenski s-a plâns că întârzierea livrării de arme pentru Ucraina și a contraofensivei au permis Rusiei să pună milioane de mine înaintea pozițiilor sale.

„Este nevoie de geniști, aici și acum”

Oficialii Ministerului ucrainean al Apărării au sugerat că țările care nu doresc să livreze arme letale Kievului, precum Japonia, au acum ocazia să ofere sprijin sub formă de echipamente de deminare și instruire.

La întâlnirea aliaților din iulie la Ramstein, în Germania, Lituania, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia și Danemarca au convenit să antreneze și să echipeze unitățile ucrainene de deminare. Alte țări au fost invitate să li se alăture.

Reznikov a declarat că inițiativa a deblocat donații, dar a spus că este nevoie cu disperare de ajutor din partea mai multor parteneri.

„În acest stadiu al campaniei noastre de eliberare, avem nevoie în mod critic de mai multe echipamente de deminare, de la traule de dragare a minelor la torpile Bangalore. Echipamentul de deminare a fost deblocat de mult timp și suntem recunoscători partenerilor noștri internaționali pentru sprijinul oferit. (…) Este, de asemenea, vital să extindem și să accelerăm formarea geniștilor. Este nevoie de geniști, aici și acum. Munca lor salvează vieți și asigură avansarea trupelor noastre”, a mai spus Reznikov.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *