Alertă în Brazilia din cauza febrei dengue

Febra dengue devine o urgență în Brazilia, cu peste 1 milion de cazuri înregistrate doar în ianuarie și februarie și o prognoză de 4,2 milioane infectate până la sfârșitul anului 2024, scrie The Washington Post.

„Cazurile de febră dengue cresc într-un ritm alarmant”, a spus Gabriela Paz-Bailey, care lucrează la Centrele braziliene pentru controlul și prevenirea bolilor. „ Devine o criză de sănătate publică și ajunge în locuri unde nu s-au mai înregistrat până acum”, a adăugat ea. 

 

 Ministerul brazilian al Sănătății se grăbește să ia contramăsuri: mai multe state braziliene au decretat deja stare de urgență, precum Rio Grande do Sul, Rio de Janeiro, Sao Paulo și districtul federal Brasilia, în timp ce campaniile continuă să încerce să evite proliferarea țânțarului care transmite virusul dengue, Aedes aegypti. 

Experții spun că epidemia din acest an este doar începutul. Dengue este, de fapt, transmisă de țânțarul Aedes Aegypti, deosebit de răspândit în zonele caracterizate de o climă caldă-umedă. Odată cu schimbările climatice, insecta și-ar putea mări raza de acțiune, răspândind în continuare boala care, în următorii ani, ar putea deveni chiar endemică în mai multe țări, inclusiv în cele din sudul Europei și din sudul Statelor Unite.

 

The post Alertă în Brazilia din cauza febrei dengue appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *