Alexandru Mihai Ghigiu, noul șef al Cancelariei premierului Ciolacu, apropiat al lui Grindeanu

Alexandru Mihai Ghigiu, noul șef al Cancelariei premierului Ciolacu, apropiat al lui Grindeanu

Ghigiu a fost secretar de stat în Guvernul Grindeanu, fiind desemnat de acesta să preia atribuțiile fostului secretar general al Guvernului, Mihai Busuioc, omul de încredere al lui Liviu Dragnea în guvern. Ghigiu a și contrasemnat decizia prin care Mihai Busuioc a fost eliberat din funcție.

Institutul Național de Administrație este o instituție-cheie în birocrația statului român, ocupându-se de formarea și cariera funcționarilor publici.

Ghigiu este cadru didactic la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), începând cu anul 2018, deține funcția de prorector al universității, conform ina.gov.ro.

În perioada 2012 – 2014 și 2016 a fost consilier al ministrului Educației Naționale. De asemenea, în perioada aprilie – iulie 2017, a fost Secretar de Stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, conform aceleiași surse care precizează și că Ghigiu este, din 2019, membru al Consiliului Director al Comisiei româno-americane Fulbright.

În anul 2015 a devenit doctor în Științe Politice în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și devine cadru didactic titular începând cu 2016., mai arată site-ul guvernamental.

A urmat cursuri de formare și pregătire la diferite universități din Europa și Statele Unite ale Americii, precum Universidad Complutense – Madrid (2013), École Nationale d’Administration (ENA) – Paris (2014), ETH – Swiss School of Public Governance – Zurich (2018), Kennedy School – Harvard University – Cambridge – SUA (2017 și 2018) etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *