ANAF avertizează cu privire la o campanie de mesaje false prin care contribuabililor le sunt cerute date personale

ANAF avertizează cu privire la o campanie de mesaje false prin care contribuabililor le sunt cerute date personale

Reprezentanții ANAF au atenţionat spun că printr-o nouă campanie falsă, în care este folosit numele instituției, contribuabililor le sunt solicitate „Fişele Client şi Fişa Furnizor, dacă este cazul, pentru facturile emise şi primite în luna curentă, pentru verificarea setărilor în sistemul eFactura”, scrie News.ro.

„Evident că acest mesaj nu este transmis de ANAF şi recomandăm să nu se dea curs unor astfel de solicitări! Reiterăm următoarele: – nu deschideţi aceste emailuri; – nu accesaţi documentele anexate sau linkurile din conţinut; – nu transmiteţi bani către conturile menţionate!”, precizează comunicatul de presă al instituţiei.

Sursa citată mai spune că Serviciul Spaţiul Privat Virtual, pus la dispoziţia contribuabililor, gratuit, a fost creat şi dezvoltat pentru o comunicare securizată cu instituţia.

„De asemenea, contribuabilii pot obţine informaţii fiscale cu caracter general la CALL CENTER ANAF – 0314039160”, mai indică sursa menţionată.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *