Anchetă în Elveția după ce un magazin a afișat un mesaj că nu închiriază schiuri și sănii evreilor

Anchetă în Elveția după ce un magazin a afișat un mesaj că nu închiriază schiuri și sănii evreilor

Poliția elvețiană a deschis o anchetă cu privire la anunțul unui magazin de închiriere de schiuri și sănii din stațiunea Davos că nu va oferi produse clienților evrei, relatează BBC.

Magazinul și-a inversat între timp decizia și a dat jos mesajul, tradus în ebraică, ce informa clienții cu privire la interdicție. Însă mulți s-au plâns că proprietarii au comis o încălcare clară a legilor Elveției împotriva discriminării și instigării la ură rasială sau religioasă.

Federația Elvețiană a Comunităților Evreiești a lansat propria acțiune în justiție și a condamnat mesajul ca fiind în mod clar discriminatoriu.

Afișe din vitrina magazinului de sport informa clienții că, din cauza unor incidente, inclusiv furt, „nu mai închiriem echipament sportiv fraților noștri evrei”.

Magazinul în cauză, care face parte din restaurantul montan Pischa, a declarat inițial că echipamentul nu a fost de multe ori returnat, iar personalul său nu mai dorea „bătaia de cap” de a cutreiera părțile montane încercând să găsească sănii abandonate.

Însă la doar 24 de ore după ce au pus afișele, acestea au fost date jos după un val de proteste. Primarul din Davos, Philipp Wilhelm, a declarat presei elvețiene că „toate formele de antisemitism, rasism și discriminare trebuie condamnate. Acest lucru nu este de Davos”.

Managerul magazinului și-a cerut scuze, fiind de acord că afișul a fost „prost formulat”. Clienții evrei sunt bineveniți cu efect imediat, a transmis el.

Dar grupurile elvețiene antirasism subliniază că țintirea unui întreg grup rasial, religios sau etnic din cauza presupusului comportament rău al câtorva este mai grav decât formularea stângace și este, de fapt, un semn clasic de rasism și discriminare.

O modalitate mai bună de a preveni furtul și deteriorarea, spun ei, ar fi ca magazinul să facă ceea ce fac deja multe magazine de închiriere de schiuri: să ceară un act de identitate și un card de credit de la clienți.

De asemenea, nu este pentru prima dată când Davos, unde se desfășoară anual Forumul Economic Mondial, este implicat în dificultăți cu vizitatorii săi evrei. Stațiunea a devenit populară în rândul comunității evreiești ortodoxe din Israel, care vizitează în număr tot mai mare, iar șeful consiliului de turism a spus că au existat cazuri în care oaspeții s-au comportat lipsit de respect față de gazde.

Un grup de lucru a fost înființat recent pentru a aborda tensiunile percepute între turiști și gazde, ambele părți fiind de acord că au existat dificultăți.

Dar, cu incidența în creștere a antisemitismului în Europa, ca urmare a atacurilor Hamas din 7 octombrie asupra Israelului și a războiului din Gaza, gafa magazinului de închiriere de schiuri pare, pentru mulți, nu doar stupidă, ci și rasistă.

La urma urmei, stațiunile elvețiene, printre care Davos, au găzduit de-a lungul anilor grupuri mari dintre care unii poate nu s-au comportat impecabil.

De la oligarhii ruși și magnații petrolului din statele din Golf până la tinerii bancheri din Zurich cunoscuți pentru obiceiurile lor sălbatice de a petrece și pentru consumul ridicat de cocaină sau turiştii britanici gălăgioși care petrec până târziu în noapte. Niciunul dintre aceste grupuri nu a fost vizat în mod specific în felul în care magazinul de închiriere de schiuri Pischa și-a vizat clienții evrei.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *