Anchetă într-o școală din Lugoj după ce trei elevi s-au filmat în timp ce trag pe nas o pastilă sfărâmată. Ce au descoperit polițiștii

Anchetă într-o școală din Lugoj după ce trei elevi s-au filmat în timp ce trag pe nas o pastilă sfărâmată. Ce au descoperit polițiștii

Trei fete și un băiat au luat o pastilă de paracetamol și au zdrobit-o, după care s-au prefăcut că trag pe nas praful rezultat, cu ajutorul unor paie de hârtie, în toaleta unui liceu din Lugoj. Mai mult, mândri de ei, au și filmat întreaga ispravă și au postat imaginile pe o rețea de socializare.

Filmulețul a fost descoperit din întâmplare și astfel pe fir au intrat polițiștii, care au început verificările.

Bătaie cu pumni și picioare între elevi și profesori, într-un liceu din România: un dascăl a ajuns sub bancă – VIDEO

În cele din urmă s-a dovedit că totul a fost doar o glumă proastă pusă la cale de cei 4 teribiliști.

„Polițiștii municipiului Lugoj s-au sesizat din oficiu, în urma unor informații, cu privire la faptul că la un liceu, din municipiul Lugoj, 4 elevi de clasa a 8-a, 3 fete și un băiat, s-ar fi filmat în timp ce ar fi inhalat un praf în grupul sanitar din incinta liceului.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au efectuat verificări, rezultând faptul că aceștia s-ar fi jucat cu un medicament uzual.

De asemenea, în urma analizelor efectuate, la spital, tânărului în cauză, care a fost transportat de către părinții săi în vederea efectuării de investigații, a rezultat faptul că viața acestuia nu a fost pusă în pericol și nu ar fi consumat substanțe interzise”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *