Andreea Răducan îi ia apărarea Simonei Halep în scandalul de dopaj: „Nu e datoria unui sportiv să cunoască ceea ce trebuie să știe un medic”

Andreea Răducan îi ia apărarea Simonei Halep în scandalul de dopaj: „Nu e datoria unui sportiv să cunoască ceea ce trebuie să știe un medic”

Andreea Răducan (40 de ani) a fost prima invitată a emisiunii „La feminin”, noul proiect video lansat joi seară pe GSP.RO. Fosta gimnastă a comentat situația Simonei Halep care a fost suspendată pentru dopaj de către Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) la 4 ani. Dar Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a redus suspendarea la 9 luni și-a putut reveni pe terenul de tenis

Inclusiv Andreea Răducan a trecut printr-un moment care i-a marcat cariera. A cucerit medalia de aur la individual compus la Jocurile Olimpice de la Sydney, dar Comitetul International Olimpic a decis să-i fie retrasă după ce a fost depistată pozitiv, cu efedrină, la controlul doping. Totul după ce-a luat un Nurofen înainte de concurs.

„Podiumul acela unic cu trei sportive din România rămâne imaginea clasamentului real”

„De mine a depins să fiu în sala de concurs, aptă de lucru. Să îmi fac treaba cât mai bine, să obțin acea medalie. De acolo până la ce s-a întâmplat ulterior, e o chestiune pe care oricât aș vrea eu să o rezolv mă depășește realmente”, a spus Andreea Răducan în cadrul emisiunii.

Podiumul acela unic cu trei sportive din România rămâne imaginea clasamentului real de care eu îmi aduc aminte de la acea competiție.

Andreea Răducan, fostă gimnastă

„Eu știu foarte bine ce am simțit. Știu cât am muncit pentru acea medalie, știu că am câștigat-o pe drept, știu că o merit și mărturisesc sincer că întotdeauna o consider a mea indiferent ce ar scrie într-un clasament sau altul”, a adăugat fosta sportivă.

Despre cum a trecut peste momentul care i-a marcat cariera, Răducan a punctat:

„Am fost întrebată dacă mă gândesc că acea medalie ar putea să revină la mine și am spus că eu o aștept oricând. Însă cred că ar fi fost greșit să pierd toți acești ani, din 2000 până astăzi, gândindu-mă doar la acel nenorocit de medicament și acea situație îngrozitoare”.

„E ca și cum vine cineva și îți spune că ai omorât o persoană când tu știi că nici măcar nu ai fost la locul respectiv. Sigur, exemplul poate fi exagerat, dar ca idee să te pună cineva la colț și să te acuze de ceva ce știi că nu ai făcut”, a mai spus Răducan.

„Responsabilitatea e una uriașă, pentru că mergi cu încredere…”

Întrebată de cazul de dopaj în care a fost implicată Simona Halep, Andreea Răducan a declarat la emisiunea „La feminin”.

„Cazurile nu sunt deloc asemănătoare. Îmi imaginez nemulțumirea, frustrarea unei astfel de decizii atunci când ești pus la zid fără ca tu să ai vreo vină sau fără să înțelegi de ce s-a întâmplat acest lucru. Și totuși să fii cel care este întrebat despre ceea ce s-a întâmplat acolo. Nu este de datoria unui sportiv să cunoască ceea ce trebuie să știe un farmacist sau un medic”, a declarat aceasta.

Cum în cazul Simonei Halep cei din echipă i-au dat un supliment contaminat, Răducan spune că:

„Responsabilitatea e una uriașă, pentru că mergi cu încredere… Vorbim despre acel moment în care capeți încredere în oamenii din jurul tău și atunci te dedici lor sau te deschizi către ei trup și suflet și știi că ești în aceeași barcă, având același scop. Când lucrurile se întâmplă la modul acesta și numai unul e tras la răspundere și anume sportivul, e un pic mai dificil să faci față”.

Urmărește aici toată emisiunea cu Andreea Răducan

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *