Andrei Baciu, mesaj pe tema prafului saharian care a lovit Capitala. Ce i-a transmis colegul său de partid, ministrul Mircea Fechet

Andrei Baciu, mesaj pe tema prafului saharian care a lovit Capitala. Ce i-a transmis colegul său de partid, ministrul Mircea Fechet

“Sunt oameni care mi-au spus astăzi că primul gând de dimineață a fost că Bucureștiul este într-atât de poluat încât le-a fost „îngropată” mașina în praf. Nu s-au gândit nicio clipă la praful saharian sau alt fenomen meteo.Și nu puțini nu și-au mai recunoscut mașinile, așa de gros era praful. Concluzia e chiar tristă. Trăim într-un oraș sufocat și poluat, așa că avem datoria să ne luptăm pentru parcurile noastre, pentru spațiile verzi, pentru orice ne ajută să ne protejăm sănătatea. Mai ales că vedem că praful saharian ajunge tot mai des în Europa, pe fondul încălzirii globale. Ție care ți-a fost primul gând când ți-ai văzut mașina azi dimineață?”, a scris Baciu. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, de la PNL, a comentat că “Astfel de gânduri nu sunt decât dovada că actuala administrație locală a Capitalei a dat greș în a-i proteja pe cetățeni de efectele nocive ale poluării. Bucureștiul are nevoie de schimbare!”. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *