Angajați ai CFR cu responsabilități în siguranța feroviară, prinși sub influența alcoolului în timpul programului de lucru

Angajați ai CFR cu responsabilități în siguranța feroviară, prinși sub influența alcoolului în timpul programului de lucru

Mai mulți angajați CFR, responsabili de siguranța feroviară au fost sancționați după ce au fost prinși că se aflau sub influența alcoolului în timpul programului de lucru.

În primele trei luni ale anului 2024, poliţiştii împreună cu Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română au realizat controale în rândul angajaţiilor. Au fost efectuate 332 de controale, verificându-se 925 de persoane cu atribuţii în siguranţa circulaţiei. De asemenea, 101 mecanici de locomotivă au fost verificaţi, constatându-se 10 infracţiuni, cu 9 persoane depistate în flagrant delict, potrivit stirepesurse.ro.

Cele mai grave probleme au fost raportate după cum urmează:

La 16 martie, un angajat din staţia CF Timișoara a fost testat pozitiv pentru alcool, înregistrând 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și s-a deschis un dosar penal.

Pe 9 martie, la Giurgiu, un alt angajat feroviar a fost depistat cu 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat transportul la spital pentru recoltarea probelor biologice, plecând de la postul de lucru.

La 3 februarie, în Argeș, un impiegat a fost depistat cu o alcoolemie de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Rezultatele au fost confirmate și de aparatura din dotarea Biroului Rutier Piteşti.
Un mecanic de serviciu pe relaţia București Nord – Brașov a fost depistat la 18 ianuarie cu 0,03% mg/l alcool pur în aerul expirat și a refuzat recoltarea probelor biologice.
La Gorj, un paznic de barieră a înregistrat o alcoolemie record de 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel mai mare nivel depistat în acest an.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *