Apple va accepta distribuția de aplicații pentru iOS direct de pe site-urile dezvoltatorilor

Apple va accepta distribuția de aplicații pentru iOS direct de pe site-urile dezvoltatorilor

Încolțiți de noua legislație europeană și deja amendați pentru precedentele abateri, cei de la Apple au reevaluat politica companiei privind distribuția de aplicații iOS prin mijloace alternative tradiționalului App Store.

Considerat de autoritățile europene drept un „gatekeeper”, sistemul de operare iOS, folosit pentru telefoanele mobile inteligente din familia iPhone, trebuie „deschis” de Apple către dezvoltatorii care vor sa publice aplicații fără a se folosi de App Store (și fără a plăti obișnuitul comision de 30% către Apple).

Compania din Cupertino a acceptat cu greu aceasta situație, aplicând niște condiții cvasi-imposibile pentru dezvoltatorii care doreau să ocolească App Store: acestora nu le era permis să ofere direct aplicația către utilizatori, ci erau obligați să deschidă unui magazin de aplicații alternativ. Însă acest pas nu putea fi realizat decât în urma unor verificări riguroase, una dintre condițiile impuse de Apple fiind ca deținătorul unui astfel de magazin alternativ de aplicații să dispună de o linie de credit de minimum 1 milion de dolari.

Mai mult, Apple a încercat să se folosească și de alte practici mai puțin ortodoxe, precum închiderea conturilor de dezvoltatori pentru potențialii dezvoltatori de marketplace-uri alternative, sau impunerea anumitor taxe suplimentare pentru fiecare unitate de aplicație descărcată de pe un astfel de magazin de aplicații alternativ.

Termeni mai permisivi pentru distribuția web a aplicațiilor

Această abordare deloc prietenoasă cu dezvoltatorii a ajuns probabil din nou la urechile autorităților din Uniunea Europeană: pentru a evita alte foarte probabile penalizări financiare, Apple pare că și-a reevaluat politica în privința distribuției de aplicații iOS prin marketplace-uri alternative.

Astfel, printr-un recent update în politicilor iOS în UE, Apple a menționat că va permite, prin intermediul unui update software ce va fi disponibil în primăvara acestui an, distribuția aplicațiilor și prin intermediul site-urilor deținute de dezvoltatorii acestor aplicații. Apple va pune la dispoziția dezvoltatorilor API-urile necesare pentru a facilita distribuția direct pe web, cu funcționalități de tip back-up sau restore pentru aplicațiile deja achiziționate.

Rămâne de văzut dacă și această metodă de distribuție, mult mai accesibilă pentru dezvoltatorii mici, va fi condiționată de tot felul de termeni ascunși, după cum ne-au obișnuit cei de la Apple în ultima vreme.

Sursa: Apple

Articolul Apple va accepta distribuția de aplicații pentru iOS direct de pe site-urile dezvoltatorilor apare prima dată în Go4IT.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *